Acasă Eveniment O pasageră rănită într-un troleibuz STPT, după o frână bruscă a șoferului

O pasageră rănită într-un troleibuz STPT, după o frână bruscă a șoferului

DISTRIBUIȚI

O femeie în vârstă de 53 de ani a fost rănită, joi după-amiază, într-un troleibuz al Societății de Transport Public Timișoara (STPT), în urma unei frânări bruște efectuate de conducătorul vehiculului pentru a evita un posibil accident.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 15:00, pe Calea Martirilor 1989 din municipiul Timișoara, iar la fața locului au intervenit polițiștii Biroului Rutier Timișoara.

Potrivit primelor informații, troleibuzul, condus de un bărbat de 52 de ani, circula pe banda a doua a arterei, când un autoturism s-ar fi încadrat brusc pe aceeași bandă, forțând vatmanul să frâneze pentru a evita coliziunea.

În urma manevrei, pasagera a căzut și a suferit leziuni care au necesitat transportul la spital pentru îngrijiri medicale.

Atât șoferul troleibuzului, cât și cel al autoturismului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Comentarii

comentarii