Acasă Actualitate O persoană a murit din cauza gerului, la Arad

O persoană a murit din cauza gerului, la Arad

DISTRIBUIȚI

Numărul persoanelor fără adăpost şi a celor cu hipotermie care au fost transportate de către serviciile de ambulanţă şi echipajele SMURD la unităţile sanitare şi în centrele sociale, în ultimele 24 de ore, este de 215. Dintre acestea, 84 au avut nevoie de îngrijiri medicale în unitățile și compartimentele de primiri urgență.

La nivel naţional, s-au mai înregistrat 2 decese, în judeţele Arad şi Constanţa. Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii a realizat o analiză detaliată asupra deceselor raportate de către Direcţiile de Sănătate Publică, în urma căreia s-a constatat că, până în data de 6 februarie 2012, dintre cele 39 de cazuri raportate, doar 36 au fost corelate cu hipotermia. La trei dintre decesele anunţate, rapoartele de autopsie dovedesc că nu au avut relaţie cu hipotermia. Astfel, în prezent, numărul deceselor din cauza hipotermiei severe înregistrate de la avertizarea „cod galben de ger” emisă de meteorologi, se ridică la 38. Dintre acestea, 28 de decese au fost cazuri găsite în spaţii publice. Mai rămân în discuţie cele două cazuri care au fost ieri dimineaţa de la Bucureşti şi care nu sunt incluse în această cifră, în aşteptarea raportului de autopsie.

Eforturile depuse de echipajele serviciilor de ambulanţă şi cele ale SMURD, care în această perioadă au avut misiuni de patrulare 24 de ore din 24, au făcut ca numărul deceselor să fie diminuat. Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că, în această perioadă cu temperaturi extrem de scăzute, să asculte sfatul medicilor, să evite deplasările în spații deschise și expunerea la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor şi să consume alimente bogate în proteine, fructe şi legume.

Comentarii

comentarii