Acasă Eveniment O persoană a murit, pe A1, după ce un autoturism şi un...

O persoană a murit, pe A1, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit. Traficul este restricţionat

DISTRIBUIȚI

O persoană a murit, marţi seară, după ce autoturismul în care se afla s-a ciocnit cu un camion, pe autostrada A1, în judeţul Arad. Victima a fost găsită încarcerată şi inconştientă, fiind scoasă de echipajele de pompieri, însă nu a putut fi salvată. Potrivit Centrului Infotrafic, persoana care a decedat este şoferul autoturismului. Circulaţia se desfăşoară dirijat, pe banda a doua, pe sensul Nădlac – Deva şi se estimează că traficul va reveni la normal după ora 20.00. 

UPDATE – Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul se desfăşoară dirijat, pe banda a doua, pe Autostrada A1 sensul Nădlac – Deva, la kilometrul 526, în zona localităţii Şagu, judeţul Arad, unde au loc cercetări pentru determinarea împrejurărilor producerii unei coliziuni faţă-spate dintre un autoturism şi un ansamblu rutier.

Potrivit sursei citate, în urma impactulului, şoferul autoturismului a murit.

UPDATE – ”Din primele cercetări a reieşit că, un bărbat de 24 de ani, din judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism pe A1, a intrat în coliziune cu un autocamion condus de un bărbat de 34 de ani, din judeţul Cluj. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului autoturismului”, a precizat IPJ Arad.

Testarea cu aparatul alcooltest a şoferului camionului a indicat că acesta nu consumase alcool.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Poliţie Autostradă A1 Deva-Nădlac într-un dosar penal, întocmit pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Comentarii

comentarii