Acasă Eveniment O persoană a murit, iar alta a fost rănită în urma unui...

O persoană a murit, iar alta a fost rănită în urma unui accident produs pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj

2018
DISTRIBUIȚI

O persoană a murit, iar o alta a fost rănită, în urma unui accident produs joi dimineaţă în judeţul Timiş, pe autostrada A1 Deva-Nădlac.

Accidentul a avut loc la kilometrul 492 al autostrăzii, pe sensul de la Timişoara spre Lugoj.

Primele informaţii ale poliţiştilor arată că autoturismul Volkswagen Polo în care se aflau cei doi bărbaţi a fost lovit din spate de un microbuz de marfă condus de un cetăţean bulgar.

Şoferul autoturismului a murit pe loc, în urma impactului, iar pasagerul său a fost rănit, fiind nevoie de intervenţia pompierilor de la descarcerare pentru a-i scoate pe cei doi dintre fiarele maşinii.

La locul intervenției s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, 2 echipaje SMURD și 7 subofițeri din cadrul Detașamentului 1 de pompieri din Timișoara și o autospecială de descarcerare din cadrul stației de pompieri Buziaș.

Comentarii

comentarii