Acasă Economic O porțiune din Autostrada Lugoj – Deva e deja avariată

O porțiune din Autostrada Lugoj – Deva e deja avariată

DISTRIBUIȚI

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a apucat să le execute garanţia constructorilor spanioli înainte de decizia de vineri a instanţei. De asemenea, potrivit unor informații de ultim moment, o porțiune din noua șosea este deja avariată, deși încă nu a fost deschisă circulației.

CNAIR a executat vineri garanţia constructorului lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, înainte de a fi pronunţată decizia Tribunalului Bucureşti prin care se suspenda executarea garanţiei, a declarat pentru ECONOMICA.NET Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei de Autostrăzi.

Prin urmare, CNAIR va putea demara, în regie proprie, lucrările de decolmatare a şanţurilor și de montare a gardurilor, în vederea deschiderii circulației.

Însă, potrivit unor informații de ultim moment, o porțiune din noua șosea s-a avariat deja, astfel că vor fi necesare lucrări suplimentare pentru ca autostrada să fie deschisă traficului în condiții de siguranță.

În paralel, se va face o expertiză cu un expert independent asupra calităţii acestui lot de autostradă. În urma acestei expertize, se va stabili ce lucrări de reparaţii se impun şi cine le va executa mai exact.

Reprezentanţii satului vorbesc despre probleme grave de execuţie, utilizarea de pământ vegetal la terasament, infiltraţii de apă în corpul autostrăzii, fisuri până la terasament. Potrivit lor, din cele 21 de carote luate pentru fiecare kilometru nou de autostradă, 19 au fost cu probleme.

Tribunalul Bucureşti admisese vineri, 6 septembrie, cererea constructorilor spanioli de blocare a executării garanţiei de către CNAIR. “Admite cererea de chemare în judecată. Suspendă dreptul pârâtei de a cere plata în temeiul Scrisorii de garanţie de bună execuţie nr. K048074/k048184/830, până la soluţionarea cererii de arbitrare înregistrate sub nr. 114/5.09.2019 pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României”, se arată în decizia instanței.

Spaniolii iniţiaseră acest demers în instanţă după ce le-a fost reziliat contractul pentru lotul 3 din Autostrada Lugoj – Deva.

Joi, 5 septembrie, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, afirmase că lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva va fi preluat de către CNAIR şi va fi deschis circulaţiei la sfârşitul lunii septembrie. Şeful Transporturilor a subliniat că nu se va da drumul la trafic pe lotul 3 până nu se vor decolmata şanţurile ca să se scurgă apele şi nu se vor monta garduri, pentru ca animalele să nu poată pătrunde pe autostradă.

La rândul său, directorul general al CNAIR, Sorin Scarlat, a precizat că pe acest lot de autostradă au fost identificate 60 de neconformităţi, fapt care ar putea constitui un record.

Lotul 3 are o lungime de 21,14 kilometri, iar lucrările au fost atribuite la o valoare de 579,92 milioane lei, fără TVA asocierii de firme Teloxim Con SRL – Comsa SA – Aldesa Construccciones SA – Arcadis Eurometudes SA. Din suma totală, 492,93 milioane lei, adică 85%, reprezintă Fonduri de Coeziune, iar diferenţa de 86,98 milioane lei a fost asigurată din fonduri ale Guvernului României.

Comentarii

comentarii