Acasă Eveniment O sabie şi un pistol cu gaz în locul depozitelor de arme…

O sabie şi un pistol cu gaz în locul depozitelor de arme…

DISTRIBUIȚI

Zeci de criminalişti, mascaţi şi ofiţeri ai Serviciului Arme şi Muniţii au organizat o serie de descinderi ciudate, vineri dimineaţa, la mai multe locuinţe din Timiş. Câteva case din Deta, Giulvăz şi Gera au fost perchezişionate la sânge. Poliţiştii căutau arme şi posibili traficanţi de arme, care s-ar fi aflat în locuinţele percheziţionate. Scopul descinderilor de vineri dimineaţă au legătură cu un dosar penal pentru trafic de arme. „Pentru că dosarul penal în baza căruia s-au făcut aceste descinderi este pe rol, informaţiile privitoare la această acţiune nu pot făcute publice”, spune Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş. Se pare că poliţiştii aveau informaţii că în câteva dintre casele percheziţionate există adevărate depozite de arme. Din primele date, trupele speciale de intervenţie şi poliţiştii nu au descoperit mare lucru. Doar o sabie şi un pistol cu gaze au fost armele confiscate de oamenii legii din Timiş.

Comentarii

comentarii