.jpg)
„O singură Românie” – acesta este crezul, îndemnul, devenit slogan, afişat ieri la Primăria Timişoara, în timpul întâlnirii dintre reprezentanţii PNL, PSD, PNŢCD, UDMR şi ai Forumului German, participanţi la semnarea actului de susţinere, pentru turul al doilea al campaniei electorale, a lui Mircea Geoană. Crin Antonescu, cel care a promovat ideea unui prim-ministru în persoana lui Klaus Iohannis, a avut un scurt discurs, prin care a decodificat eliberarea de orgolii, de mândrie nejustificată, de interese ideologice ale unui partid sau altul, PSD şi PNL fiind situate la poli diferiţi. Ideea unei majorităţi pentru formarea unui guvern condus de Klaus Iohannis este, în sfârşit, una optimistă pentru România. O Românie obosită de intrigi politice, sfâşiată de orgolii şi clanuri penibile, cu miniştri aşezaţi pe fotoliile unor ministere despre care habar nu aveau, cu ieşiri exhibiţioniste în piaţa publică, cu jigniri televizate în direct, cu manifestări sumbre ale unor atitudini care ne-au dus în pragul unei uri similare cu cea pe care numai la începutul anilor ‘90 o mai simţeam. Mulţi timişoreni au vibrat, ieri, de emoţie, sala Operei a fost supraplină şi, cu riscul de a fi acuzată de atitudine emoţională, am avut senzaţia martorului care crede ce vede. Chiar i-am crezut pe Crin Antonescu, pe Mircea Geoană şi pe primarul Ciuhandu. Chiar îi cred că vor o singură Românie, una decentă, fără scandaluri nesfârşite, fără ură, fără pagube prin sufletele noastre bântuite de mizeriile pe care ei, politicienii, dar mai ales Băsescu, le-au promovat cu un tupeu indubitabil. Atacuri la persoană, promovarea apropiaţilor în funcţii de stat, licitaţii dirijate către firme favorizate, gata, ajunge! Dacă este naivitate să crezi pe cineva pe cuvânt de onoare, atunci asta devine un regret numai dacă promisiunea este încălcată. Dacă este naivitate să-ţi doreşti, ca român, un preşedinte decent, care promovează armonia, unul pentru care să existe o singură Românie, atunci îmi asum, din nou, comunicarea emoţională, pentru care, pe site-ul ziarului nostru, primesc destule „urări” de genul: pleacă din ţară, mută-te, altele îmi urează să mă sinucid! Ameninţările cu moartea sau cu mutatul în Bulgaria (cum i s-a urat lui Mircea Dinescu, prezent şi el, ieri, la Operă), sunt o paletă de „strigături” de tip fascist şi stalinist! Puţin cam prea mult pentru Timişoara, primul oraş liber al României. Iar dacă cineva nu a înţeles ce s-a petrecut ieri la Timişoara, aşa cum mulţi nu au înţeles nici Revoluţia noastră, decât după multă vreme, atunci nu pot decât să sper că aşteptarea va fi un sfetnic bun. Va trebui să dăm răgaz acestei Alianţe pentru o Singură Românie. Fără răbdare, habar nu avem ce ar putea fi…
