Acasă Administraţie Oamenii de afaceri italieni au fost informați asupra oportunităților existente în Timiș

Oamenii de afaceri italieni au fost informați asupra oportunităților existente în Timiș

DISTRIBUIȚI

Mai mulți oameni de afaceri italieni s-au arătat interesați de condițiile economice existente în Timiș în cadrul unei întâlniri organizate de Camerea de Comerț Italiană pentru România și CJ Timiș.

Aceștia au dorit să afle în primul rând care sunt măsurile instituite la nivelul CJ Timiș privind ieșirea din contextul economic problematic cauzat de pandemie. Mai exact, cum percepe Consiliul Județean relația cu mediul privat și ce măsuri implementează pentru a crea un cadru administrativ favorabil investițiilor. De asemenea, oamenii de afaceri au dorit să afle care sunt planurile de accesare a fondurilor europene prin intermediul Mecanismului de Redresare și Reziliență al Uniunii Europene.

Dintre investițiile publice pregătite la nivelul instituției, considerate ca fiind deosebit de importante pentru dezvoltarea socio-economică a Timișului, președintele CJ a menționat realizarea unui hub agroindustrial și dezvoltarea unei rețele regionale de centre județene de achiziție legume-fructe integrată. De asemenea, acesta a adus în vederea participanților construirea unei secții de recuperare medicală complexă, realizarea unui institut regional oncologic, dar și alte investiții ample în domeniul sănătății, precum un centru de reproducere umană asistată și un pol de tratament și cercetare în domeniul afecțiunilor sistemului nervos.

De asemenea, în ceea ce privește turismul, instituția are în vedere realizarea unui parc tematic, proiect care va dinamiza turismul județean, având în lucru și punerea în valoare a Castelului Huniade și a Conacului Mocioni din Foeni. În domeniul industrial, se dorește echiparea cu infrastructură tehnico-edilitară a zonei industriale Săcălaz, din proximitatea Timișoarei, realizarea unui parc tehnologic pentru energie alternativă, implementarea de sisteme de management energetic și termic pe clădiri și reconversia sistemelor clasice la sisteme „verzi”. Președintele CJ a vorbit și despre dezvoltarea unui centru intermodal de transport marfă Timișoara – Remetea Mare, proiect care va dinamiza economia județului și eficientizarea transportului cargo în zonă.

În cadrul întâlnirii, Alin Nica le-a vorbit investitorilor și despre noul buget al județului, subliniind mutarea accentului de pe cheltuielile de funcționare, de asistență socială, pe investiții. În plus, s-a subliniat faptul că anul acesta Timișul va avea, pentru prima dată, un buget participativ, cetățenii având posibilitatea să decidă activ ce proiecte să fie finanțate cu o sumă de 1 milion de lei.

La nivelul Timișului, companiile italiene sunt bine reprezentate, cu aproximativ 3.200 de firme din totalul celor 7.629 de firme străine care își desfășoară activitatea aici, cu un capital social subscris de peste 1,30 miliarde de euro.

Comentarii

comentarii