Acasă Sport Obiectiv îndeplinit pentru handbaliştii de la UCM HC Caraş-Severin

Obiectiv îndeplinit pentru handbaliştii de la UCM HC Caraş-Severin

DISTRIBUIȚI

Formaţia de primă ligă UCM HC Caraş-Severin a câştigat în penultima rundă a Ligii Naţionale, asigurându-şi astfel prezenţa şi din sezonul viitor într-o cupă europeană. Obiectivul elevilor lui Gligore Czari s-a modificat în startul returului, alb-albaştrii renunţând la lupta pentru titlu, încercând în schimb să termine campionatul pe un loc ce duce într-o cupă europeană. Reşiţenii au jucat în etapa cu numărul XXV împotriva celor de la Dinamo Braşov, partida având loc în Sala Polivalentă din Reşiţa. Înfruntarea a fost la îndemâna handbaliştilor bănăţeni, care au condus pe tot parcursul întâlnirii, formaţia din Braşov neputând să ţină pas ritmului impus de reşiţeni. Partida din penultima etapă a campionatului a fost ultima apariţie din acest sezon în faţa propriilor spectatori a echipei din Reşiţa. Formaţia oaspete a reuşit să păstreze scorul egal doar primele cinci minute, după care, elevii lui Gligore Czari au început să se distanţeze pe tabelă. Scorul după primele 30 de minute de joc a fost 16-9 pentru echipa gazdă, problema echipei câştigătoare fiind practic rezolvată încă de la mijlocul partidei. Diferenţa dintre cele două echipe s-a mărit în actul secund la zece goluri, astfel că formaţia gazdă a mai scăzut din ritmul jocului mulţumindu-se să atace poziţional. Scorul final al întâlnirii dintre UCM HC Caraş-Severin şi Dinamo Braşov a fost 33-22 pentru echipa din Reşiţa, aceasta reuşind să-şi consolideze locul patru în Liga Naţională, clasare ce permite reşiţenilor prezenţa în cupele europene din sezonul viitor. Cu toate că mai este de disputat o etapă din prima ligă, formaţia reşiţeană poate sta liniştită, partida contra celor de la Universitatea Cluj neavând nici-o miză.

 

Comentarii

comentarii