Acasă National Obiectivul Legii Sănătăţii: „Dacă nu eşti pacient, vei fi ajutat să nu...

Obiectivul Legii Sănătăţii: „Dacă nu eşti pacient, vei fi ajutat să nu devii pacient”

DISTRIBUIȚI

noua lege sanatateCetăţenii care nu au ajuns încă pacienţi vor fi sprijiniţi să nu devină pacienţi – este unul dintre obiectivele noii legi a sănătăţii, în ceea ce priveşte asistenţa medicală primară. O altă metodă pentru ca omul sănătos să nu ajungă pe un pat de spital este întocmirea riscogramei medicale.

Astfel, se vor acorda intervenţii sistematice şi riguroase pentru păstrarea sănătăţii la toate vârstele (consultaţiile preventive periodice la adult şi copil). În acest moment nu există nicio pârghie pentru a obliga cetăţeanul să meargă la medic pentru consultaţii periodice. Totuşi, birocraţii de la Ministerul Sănătăţii s-au gândit la o metodă.

O primă evaluare a sănătăţii va fi realizată în preajma aniversării zilei de naştere a fiecărui cetăţean, evaluările ulterioare urmând să fie programate de către medicul de familie şi persoana examinată în funcţie de riscul de afecţiuni identificat. Scopul este creşterea rolului medicului de familie în tratarea pacientului.

Consultaţia preventivă periodică se adresează populaţiei generale (adulti şi copii care se consideră sau sunt consideraţi sănătoşi) şi presupune o evaluare sistematică a riscului de îmbolnăvire pentru afecţiunile cele mai frecvente sau grave specifice vârstei respective. Evaluare se realizează prin aplicarea riscogramei – întrebări specifice şi examinări ţintite la care, în funcţie de riscul specific vârstei se pot adăuga unele analize.  

Comentarii

comentarii