Acasă Actualitate Şomaj mărit şi teamă, în Timiş, pentru anul 2012

Şomaj mărit şi teamă, în Timiş, pentru anul 2012

146
DISTRIBUIȚI

În timp ce şomajul în judeţul Timiş, începând cu a doua jumătate a anului 2011, a fost numai în scădere (sub 1,8%), imediat ce vom intra în anul 2012, numărul şomerilor va creşte. „Suntem ameninţaţi tot timpul că se vor face disponibilizări, în 2012, din învăţământ, sănătate şi din rândul funcţionarior publici”, a spus Ştefan Gogoşanu, preşedintele Cartel Alfa Timiş, duminică, 13 noiembrie.

Cei mai puţini şomeri aveau studii superioare

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Timiş avea înregistraţi 6.139 (3.207 femei) şomeri, la sfârşitul lunii octombrie. Rata şomajului era de 1,85%. Dintre aceştia, cei mai puţini şomeri aveau studii superioare (17,82%), urmaţi de cei cu liceu şi cu studii postliceale (30,28). Persoanele cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional erau cei mai mulţi timişeni fără loc de muncă (51,90%).

„Într-adevăr, se potriveşte proverbul „Ai carte, ai parte”. Persoanele cu studii au capacitatea de a se adapta mai uşor pe locurile de muncă, sunt mai interesaţi de a-şi găsi un serviciu şi pot accesa internetul sau mass-media pentru a se informa, dar şi patronii preferă angajaţii multifuncţionali”, a spus Gogoşanu.

Statisticile mai arată că, în 2012, creşterea economică va fi foarte mică, până la 2%, sau deloc. Salariile şi pensiile nu vor fi reduse, dar nici nu vor creşte. „Se pare că criza economică va mai dura. Nici nu vin investitori mari care să atragă multă forţă de muncă. Oricum şomajul în Timiş este mult mai mare, fiindcă mulţi după ce termină perioada de şomaj nu se mai reînscriu la agenţie şi preferă să plece în ţările bogate ale Uniunii Europene, unde mai au şanse să îşi găsească un loc de muncă”, a precizat Gogoşanu.

Din Timişoara, erau înregistraţi 3.200 şomeri

Conform AJOFM Timiş, cele mai multe persoane fără loc de muncă aveau vârste cuprinse între 40-49 de ani (24,79%), urmate de tinerii cu vârsta de sub 25 de ani (19,22%) şi de cei aflaţi în grupa de vârstă 30-39 ani (19,03%). Cei mai puţini erau şomerii cu vârste cuprinse între 25-29 de ani (7,39%).

În Timişoara, la sfârşitul lunii septembrie, erau înregistraţi la AJOFM Timiş, 3.273 de şomeri (1.794 femei), în Lugoj, 915 (469 femei), în Făget 412 (197 femei), în Buziaş 212 (114 femei), în Sânnicolau Mare 518 (225 femei), în Jimbolia 431 (225 femei) şi în Deta 378 (183 femei).

În luna octombrie, la nivelul judeţului Timiş, au fost înregistrate 2.981 locuri de muncă – pentru studii superioare 296, pentru studii medii 544 şi pentru  muncitori 2.141. Locurile de muncă au provenit din sectorul de stat 131, iar din sectorul privat 2.850.

Comentarii

comentarii