Acasă Actualitate Şomerii şi pensionarii din Timiş vor primi biscuiţi şi lapte praf de...

Şomerii şi pensionarii din Timiş vor primi biscuiţi şi lapte praf de la UE

DISTRIBUIȚI

Familiile şi persoanele singure din Timişoara şi Timiş care au dreptul la un venit minim garantat şi şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj vor primi şi în 2010 ajutoare în produse alimentare –a informat Agenţia pentru Intervenţii în Agricultură (APIA) Timiş. De asemenea, vor primi produse şi pensionarii sistemului public de pensii, ale căror drepturi se află sub 400 lei/luna şi persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate. Măsura este valabilă la nivel naţional. Furnizarea de ajutoare alimentare, din fonduri europene, pentru persoanele defavorizate se află în al treilea an de derulare şi constituie o măsură în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) din cadrul Planului European de Ajutoare către Persoanele Defavorizate (PEAD) 2010, finanţat din bugetul Fondului European de Garantare Agricolă al Uniunii Europene. Produsele distribuite în cadrul PEAD 2010 sunt: făină, mălai, biscuiţi, paste făinoase, zahăr şi lapte praf. Distribuirea ajutoarelor alimentare se face prin intermediul Consiliului Judeţean Timiş, iar primăriile din Timiş le vor distribui beneficiarilor.  PEAD 2010 va fi finalizat până la data de 31 decembrie 2010, când ajutoarele alimentare vor ajunge în depozite, apoi distribuţia se va finaliza până în 31 martie 2011.

Comentarii

comentarii