Acasă Actualitate OMS avertizează: Trebuie să ne pregătim pentru al doilea și al treilea...

OMS avertizează: Trebuie să ne pregătim pentru al doilea și al treilea val de Covid-19

DISTRIBUIȚI

Directorul pentru Europa al OMS, Hans Kluge, avertizează că trebuie să ne pregătim pentru al doilea și chiar al treilea val de îmbolnăviri care vor apărea până când un vaccin va fi disponibil, potrivit Daily Mail.

Europa continuă să fie afectată de pandemie, în ciuda scăderii numărului de cazuri noi datorată măsurilor de carantină, spune șeful european al OMS.

Kluge a avertizat că boala nu va dispărea prea curând, motiv pentru care lumea trebuie să se adapteze unei noi realități, în care sănătatea publică are un rol extrem de important.

El a explicat că este vital ca toate statele să se pregătească pentru următoarele valuri de îmbolnăvire, odată ce a fost atins primul vârf al bolii.

„Dacă primul val a trecut, înseamnă că am câștigat timp pentru a ne pregăti pentru un al doilea sau al treilea val, mai ales dacă nu există un vaccin. Cheia este să fim pregătiți, fie de apariția unui al doilea val sau pentru o altă epidemie provocată de un alt agent patogen”, a declarat Hans Kluge.

State precum Germania, Spania sau Austria au început să relaxeze restricțiile, deși Europa are aproape jumătate din numărul toal de bolanvi și 63% din decesele înregistrate la nivel global.

Pe plan global la ora actuală 145 de substanţe active sunt testate de companiile farmaceutice aflate într-o cursă pentru descoperirea unor tratamente pentru noul coronavirus.

Dintre potenţialele tratamente, 77 sunt medicamente care au fost dezvoltate anterior pentru alte boli, în timp ce 68 sunt medicamente noi, afirmă Thomas Cueni, care conduce Federaţia internaţională a producătorilor şi asociaţiilor farmaceutice (Federation of Pharmaceutical Manufacturers and Associations – IFPMA), potrivit Agerpres.

Sursa: S.P.

Comentarii

comentarii