Acasă Actualitate Omul de afaceri Marius Cristescu: Etnicii români din străinătate să obţină permisul...

Omul de afaceri Marius Cristescu: Etnicii români din străinătate să obţină permisul de muncă în România într-o săptămână. S-ar rezolva criza forţei de muncă

DISTRIBUIȚI
Marius Cristescu, Chief Executive Officer si Presedinte Bega Grup

De peste un deceniu şi jumătate, Timişoara este recunoscută ca fiind cel mai dinamic municipiu din ţară, după Bucureşti (câteodată şi după Cluj) în privinţa dezvoltării economice. Companiile străine, cu capitalul lor sau mixt, dar şi cele autohtone, se plâng tot de atâta vreme că avem prea mulţi intelectuali şi prea puţini meseriaşi care să lucreze direct în producţie.

Este adevărat: de unde să iei meseriaşii, când tu, stat român, ai desfiinţat şcolile de meserii!

În repetate rânduri s-a încercat aducerea de mână de lucru calificată din euroregiune, din Serbia şi Ungaria, dar şi din alte judeţe ale ţării. Tot insuficientă rămâne forţa de lucru, în toate domeniile de activitate.

Omul de afaceri Marius Cristescu, care chiar ştie despre ce vorbeşte, remarcă şi el problema, dar vine şi cu câteva soluţii pe care le avansează statului: etnicii români din alte ţări (Serbia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova), care sunt vorbitori de limba română şi care au cazierul curat, să fie încurajaţi să vină aici la muncă.

Avantajele pentru ei s-ar rezolva dacă acelaşi stat român ar reduce birocraţia şi ar fi mai activ, în sensul de a elibera într-o zi şi nu în trei luni documentele cu privire la dreptul de muncă în România pentru aceşti cetăţeni.

”Aceşti oameni ştiu deja româneşte şi este un mare avantaj atât pentru noi, cât şi pentru ei. Guvernul ar putea da o lege prin care cei de etnie română să aibă dreptul de muncă în România. Vă garantez că ar veni mulţi şi din Republica Moldova. În momentul de faţă este nevoie de 3-4 luni să obţii dreptul de muncă pentru un străin. Măcar pentru românii noştri să facem ceva, să se simplifice procedurile”, spune Marius Cristescu într-un interviu acordat presei.

Pe de altă parte, şi aceşti români de dincolo de frontiere şi-ar dori să muncească în Banat, pentru că salariile sunt duble aici faţă de cât câştigă la ei (500-700 de euro în România faţă de 200 de euro la ei), li se asigură de către patroni salariu, locuinţă (pot veni şi cu familiile) sau li se dau bani pentru plata chiriei. Muncesc aici 5 zile, iar la sfârşit de săptămână pot pleca acasă, în cazul celor din Serbia şi Ungaria, întrucât distanţa este foarte mică.

Dar oferta este avansată şi pentru cei din ruralul românesc, care sunt invitaţi să nu mai aştepte ajutorul social de la stat, dacă sunt apţi de muncă, ci să treacă la muncă, pentru că este nevoie, doar în judeţul Timiş, de 10.000-20.000 de persoane anual, ca forţă de muncă.

Potrivit lui Marius Cristescu, vid de mână de lucru calificată este în toate sectoarele de activitate, de la agricultură şi turism, până la bucătari, meşteri în instalaţii, construcţii. PESTE TOT ESTE NEVOIE DE MÂNĂ DE LUCRU!, este mesajul lui Marius Cristescu, inclusiv în firmele pe care le are împreună cu fratele său Emil Cristescu.

Comentarii

comentarii