Acasă Eveniment Opt irakieni au solicitat de azil în România, dar au fost prinși...

Opt irakieni au solicitat de azil în România, dar au fost prinși în timp ce încercau să treacă ilegal în Ungaria

DISTRIBUIȚI

Opt irakieni care au solicitat azil statului român au fost prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Ei sunt cercetați penal acum.

Cei opt au fost depistați la 500 de metri de frontiera verde, pe linia localității Cenad. Se deplasau spre frontiera cu Ungaria în momentul în care au fost interceptați de polițiștii de frontieră. Grupul a fost imediat dus la sediul Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, șapte adulți cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani și un minor de 16 ani, toți solicitanți de azil în ţara noastră. Din primele declarații, a rezultat că aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Comentarii

comentarii