Am mai scris despre Oradea, scrie orice om care trece prin acest superb oraș – standard al civilizației mileniului trei. Nu știu câte orașe din Europa mai sunt așa de curate. Am fost la o conferință națională Rotary, cu oameni de bună calitate, harnici și devotați comunității. Indiferent cu cine stai de vorbă, răspunsul este același: îi iubim pe Ilie Bolojan. Ilie Bolojan este primarul liberal care a demonstrat, în doar câțiva ani, că se poate progresa, că se pot aduce bani europeni, că poți respira aer curat în orașul al cărui primar este.
Parcurile curate, impecabile, parcă ar fi pictate, primesc în ele pe orădenii care aleargă suplu, cu zâmbetele pe buze, fără să privească în jos, din spaima că ar putea să facă vreo entorsă. Aleile sunt curate, băncile nu sunt ”pătate cu resturi de porumbei”, așa cum sunt băncile situate în piețele istorice ale Timișoarei. Pe străzi, curățenia ”țipă de bucurie”. Pe lângă bordurile străzilor și bulevardelor strălucește! Nu este o exagerare. Este o constatare. Duminica dimineața, deși nu se vedea niciun muc de țigară pe jos, vreo hârtie, ambalaje și altele, erau câțiva măturători, echipați pentru protecție, care adunat… scame! Nu știu ce adunau, pentru că nu se vedea nimic, cred că erau mici fărâmituri sau… scame, pentru a-mi păstra umorul, dar măturau!
Am stat de vorbă cu un țigănuș simpatic. Doream să știu cum percepe orașul? Mi-a spus, simplu: ”Păi, când vedem cât este de curat, cum să aruncăm pe jos?!”
Asta era. Model. Acțiunea. Bucuria de a trăi în curățenie, de a fi mândru de orașul tău. Se spală străzile, simți aerul curat în nări, având senzația că ești la munte. Se vorbește discret pe străzi, în magazine, în localuri, Muzica nu te asurzește. La balul Rotary, într-un restaurant elegant, muzica era dozată, astfel încât toată prezența avea mulțumirea comunicării directe, fără ridicarea tonului. Eleganță. M-am simți ca în Germania sau Austria, țări la care ne raportăm mereu. Clădirile proaspăt refăcute, stilul Art Nouveau, te proiectează în Franța sau Germania. Numărul turiștilor este de patru ori mai mare decât numărul populației orașului. Au unde să se bucure în orașul – model.
Noi, timișorenii, ne dorim orașul pe care-l avem în reprezentările noastre. Orașul care era cândva, curat, în care aerul era respirabil, în care plimbările pe jos erau o bucurie a vieții simple. Timișoara era, ca imagine și conținut, deasupra tuturor orașelor din România, nu doar din Transilvania și Banat.
Acum, plângem după Timișoara.
Oradea face parte din triunghiul Alianței Vestului. Poate va fi modelul viitorilor ani.
Îmi pare rău că nu este mai este Timișoara. Acest model, al spațiului citadin european, s-a pierdut.
Păcat…
