Acasă Economic Orașul din Banat în care un bloc costă cât o garsonieră din...

Orașul din Banat în care un bloc costă cât o garsonieră din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Un bloc în orașul Anina, din județul Caraș-Severin, se vinde cu doar 20.000 de euro, prețul unui apartament bun în Reșița sau al unei garsoniere la Timișoara.

Ce-i drept, blocul este deteriorat, mai exact, trebuie finisat, iar cartierul în care este amplasat (”Orașul Nou”) nu este foarte prietenos, însă priveliștea pe care ți-o oferă nu o vei întâlni vreodată în altă parte. Ceva asemănător mai poți vedea eventual la Brașov, Sinaia sau Bușteni, fiind situat pe un platou care domină orașul, în apropierea pădurii.

Cartierul, altădată fastuos, a rămas un cartier-fantomă, multe din construcțiile sale fiind nefinalizate, abandonate, cu ramele ușilor și ale ferestrelor lipsă. Este de la sine înțeles de ce blocul nu poate fi vândut la un preț mult prea mare, iar dacă vei căuta pe site-urile de imobiliare, vei găsi numeroase proprietăți din Anina oferite spre vânzare la un preț care nu depășește 9.000 de euro.

Anunțul de vânzare a fost postat pe site-ul olx.ro in urma cu vreo doi ani. ”Persoană fizică, vând bloc cu 40 de garsoniere, 2 scări, 4 etaje în orașul Anina – județul Caraș-Severin”, spune proprietarul imobilului. Potrivit anunțului, anul construcției clădirii se situează undeva între 1990 și 2000, suprafața sa este de 800 de metri pătrați, iar apartamentele sunt decomandate.

Anina este cunoscută pentru teribilul accident care s-a produs în mină în 2006, soldat cu 7 morţi. În urma accidentului, mina de la Anina, cea mai adâncă din Europa şi singura sursă de venit a zonei, a fost închisă. Dacă în trecut Anina era o oază de bunăstare, oraşul a rămas, după 9 ani de la închiderea minei, fără prea multe posibilități de dezvoltare.

Tot la Anina există prima cale ferată montană de pe teritoriul României (Oraviţa – Anina), care a fost inaugurată în 1863. Totodată, în Peştera cu Oase, situată lângă oraş, au fost descoperite cele mai vechi rămăşiţe din Europa ale omului modern. Rămăşiţele erau, de fapt, o mandibulă, un rest de Homo Sapiens vechi de 40.500 de ani, care a fost botezat „Ion din Anina”.

Sursa: infocs.ro

Comentarii

comentarii