Firește, nu mă refer la Viktor Orban. Ci la premierul României. La Ludovic. Conform analistului Radu Soviani, în numai nouă luni, Guvernul a angajat în numele statului român datorii mai mari decât au existat în primii 19 ani de la evenimentele din decembrie 1989. Și să ne amintim că, în 1996, România a fost la un pas de a fi declarată falită și de-a anunța că nu mai are capacitatea să-și plătească creditele angajate. Detaliile acestei uriașe poveri sunt de-a dreptul halucinante.
În nouă luni, prin intermediul Ministerului Finanțelor, Guvernul s-a împrumutat în total cu 14 miliarde de euro. O bună parte din acești bani provin de la băncile comerciale din țară, care au fost astfel golite de resurse și, în cosecință, nu mai pot finanța societățile comerciale. Acestea, la rândul lor, lipsite fiind de lichidități, își încetează activitatea într-un ritm galopant. În noiembrie și decembrie, în acest ritm, Guvernul se va mai împrumuta de încă 4 miliarde de euro. Ajungându-se astfel la o datorie de 45% din Produsul Intern Brut. Și asta în condițiile unui deficit bugetar real de 13% din Produsul Intern Brut.
De fapt, nu facem altceva decât să punem sub semnul întrebării viitorul României și soarta următoarelor două generații. Cu certitudine, generația copiilor noștri va avea de plătit sume exorbitante, generate nu numai de datoriile în sine acumulate în acest an de guvernare liberală, ci și de la distanță cele mai mari dobânzi acceptate de vreun stat din Uniunea Europeană. Ele se ridică în medie la 3,49% pe an. Faceți socoteala la cât se ridică nivelul total al acestor dobânzi în viitori 20 de ani. Este amețitor. Și în același timp revoltător. Dacă ne gândim că ne-am angajat cu inconștiență să le plătim băncilor dobânzi de trei-patru ori mai mari decât plătesc alte state din Europa Centrală și de Est.
Acești bani sunt destinați doar astupării găurilor și în niciun caz nu au fost dirijați către investiții care, într-o bună zi, să ne aducă plusvaloare și să ne permită să restituim datoriile cu dobânzi cu tot, fără a supune populația unei terapii de șoc. Din păcate, investițiile lipsesc. În ciuda faptului că Guvernul Orban afirmă contrariul, de câte ori are prilejul.
Este exact ca în povestea cu locurile de terapie intensivă. Ludovic Orban, de câte ori are prilejul, le socotește pe degete și ne explică că există suficiente locuri de terapie intensivă. Rudele celor decedați pe capete și cu zile afirmă în fiecare zi contrariul. Medicii, la fel. Suficiente locuri la ATI există doar în capul lui Ludovic Orban. Și tot doar în capul lui se derulează și marile investiții, desigur strategice, angajate de Guvernul României.
