Acasă Politica Orban, la Timişoara: ”După 30 de ani, nu am aflat cine a...

Orban, la Timişoara: ”După 30 de ani, nu am aflat cine a tras în noi”

DISTRIBUIȚI

Preşedintele PNL Ludovic Orban, a declarat, duminică, la Timişoara, că după 30 de ani de la Revoluţie nu s-a aflat adevărul şi nici cine a tras în revoluţionari. De asemenea, Orban a spus că nu se cunoaşte adevărul despre violenţele din 10 august. ”Cine îşi imaginează că poate să rămână secret dosarul evenimentelor din 10 august se înşeală”, a spus Orban, afirmând că democraţia va învinge în România.

”Când vin in Timisoara, de fiecare dată, nu pot să uit. Revoluţia, libertatea, democraţia au plecat de aici mulţumită tinerilor şi mai vârsticilor curajoşi care au pus mai presus de viaţa lor libertatea fiecărui român. Suntem la 30 de ani de la Revoluţie şi este momentul să punem punct tranziţiei. După 30 de ani, nu am aflat cine a tras în noi, cine a organizat mineriadele. Nici astăzi nu stim cine a dat ordinele ticăloase care să transforme Jandarmeria într-o armă de luptă împotriva cetăţenilor. Cine îşi imaginează că poate să rămână secret dosarul evenimentelor din 10 august se înseală. Cine îşi imaginează că poate să rămână secret cine a tras în 89, se înşeală. Cine îşi imaginează că vor fi ascunse identităţile celor care au omorât oameni la mineriade, se înşeală. Democraţia va învinge în România”, a spus, duminică, la Timişoara, liderul PNL.

Acesta le-a cerut liberalilor, nu numai să câştige alegerile în fiecare judeţ, ci în toate localităţile din Vest.

”Avem cel mai bun candidat la Preşedinţie şi avem cea mai puternică şi onestă echipă de campanie din România”, a mai spus Orban.

Sursa: news.ro

Comentarii

comentarii