Acasă Actualitate Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, cere sistarea lucrărilor la pavajul din...

Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș, cere sistarea lucrărilor la pavajul din zona Palatului Dicasterial

DISTRIBUIȚI

Ordinul Arhitecților din România, filiala teritorială Timiș, a decis să comenteze situația creată de estetica noului pavaj de lângă Palatul Dicasterial. OART cere, astfel, sistarea lucrărilor și obținerea tuturor avizelor, lipsind, de exemplu, cel de la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.

Într-un comunicat de presă, OART amintește că în clădire funcționează în prezent Judecătoria Timișoara, Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara. Construcția, mai transmit arhitecții, a fost realizată între anii 1855-1860 în stilul renașterii italiene și este clasată ca monument istoric (cod: TM-II-m-A-06135) .

Din acest motiv, orice intervenție asupra spațiului construit trebuie să respecte legislația, pentru a se păstra ambianţa urbanistică generală. În procesul legislativ, pentru efectuarea lucrărilor, trebuia obținut și avizul final din partea DJC Timiș, însă acesta lipsește.

Legea 422/2001 prevede:

„Capitolul III Intervenții asupra monumentelor istorice

Articolul 23

(1) Intervențiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza și cu respectarea avizului emis de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

(2) În sensul prezentei legi, intervențiile ce se efectuează asupra monumentelor istorice sunt:

(…)

f) amenajări de căi de acces, pietonale și carosabile, utilități anexe, indicatoare, inclusiv în zonele de protecție a monumentelor istorice”.

DJC Timiș, drept serviciu public deconcentrat al Ministerului Culturii, a avizat inițial realizarea trotuarelor în anumite condiții. Conform mesajului postat pe Facebook de directorul executiv al Direcției Județene pentru Cultură Timiș, Sorin Vlad Predescu, trebuiau prezentate și studii privind fundațiile și demisolurile clădirilor afectate. În avizul inițial acordat se menționează necesitatea realizării următoarelor studii:

„Detaliere soluţie racord trotuar-imobil/stratificație/soluţie pardoseli permeabile/dren, pentru fiecare imobil în parte aflat în zona direct afectată. In stabilirea detaliilor se va ţine cont de problemele privind reducerea umidităţii din fondul construit şi se vor subordona ambianţei urbanistice generale.

Se vor respecta prevederile PLANUL URBANISTIC GENERAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA – REGULAMENT

LOCAL DE URBANISM  Cap. 4.B.III.5. Spaţii publice, Străzi aliniat 4) şi 5) şi Trotuare aliniat 6), 7):

4) Finisajele (îmbrăcămintea) străzii şi a trotuarului vor fi abordate cu aceeaşi atenţie ca şi faţadele clădirilor. Ele vor fi tratate, în măsura posibilităţilor, cu tehnologii reversibile (desfacere fără distrugerea materialelor ) pentru a asigura o întreţinere uşoară a instalaţiilor pozate în infrastructură.

5) Proiectele de drumuri, parcări, secţiunile transversale ce privesc îmbrăcămintea drumurilor şi a trotuarelor realizate de ateliere de specialitate vor fi avizate de organismele de specialitate ale Ministerului Culturii. Acestea vor ţine cont de problemele privind reducerea umidităţii din fondul construit şi se vor subordona ambianţei urbanistice generale.

Trotuare

6) Se acceptă folosirea materialelor moderne de pavaj in Z.P (elemente prefabricate din beton natur sau colorat, plăci mozaicate etc.). Se va descuraja folosirea asfaltului pentru trotuare. In zona centrală se încurajează folosirea pietrei naturale cu condiţia ca trotuarele să aibă proprietăţi antiderapante.

7) Se va studia aspectul tratării diferenţiate a trotuarelor in funcţie de gradul de reprezentabilitate al zonei, confortul pietonilor, frecvenţa circulaţiei sau pentru marcarea diferitelor funcţiuni (ex. staţii pentru transportul in comun, locuri de odihnă etc.).

În îmbrăcămintea trotuarului se va putea marca parcelarul existent prin aşezarea diferită a pietrelor in zona despărţitoare dintre două clădiri. Detaliile vor fi relaţionate cu burlanele de scurgere a apei pluviale”.

De asemenea, prin felul în care s-au realizat lucrările, au fost încălcate și prevederi internaționale privind principiile de conservare și restaurare a monumentelor istorice. Printre acestea, se numără unele puncte din Carta de la Atena 1931 și Carta de la Veneția 1964 și însușirea regulilor ICOMOS (International Council on Monuments and Sites),

„Ordinul Arhitecților din România, Filiala Teritorială Timiș cere sistarea lucrărilor și respectarea strictă a legislației privind intervențiile în zonele protejate și obținerea tuturor avizelor necesare”, transmite, în același comunicat, președintele OART Drăgan Dragomir.

Comentarii

comentarii