Acasă Eveniment Organizaţia din Timişoara a Tineretului Naţional Liberal e „cea mai activă filială...

Organizaţia din Timişoara a Tineretului Naţional Liberal e „cea mai activă filială locală”

DISTRIBUIȚI

Tinerii liberali din Timişoara s-au dus la Bucureşti şi nu au venit cu mâna goală. Ci cu titlul de cea mai activă filială locală de tineret. Organizaţia din Timişoara a Tineretului Naţional Liberal a primit titlul de „cea mai activă filială locală”, în cadrul unei gale organizate la Palatul Parlamentului din Bucureşti, sâmbătă, 12 februarie. Cu această ocazie, liberalii au sărbătorit şi 135 de ani de la înfiinţarea primei organizaţii de tineret. Fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, a fost cel care a înmânat premiul delegaţiei TNL din Timiş. La eveniment au luat parte 40 de tineri liberali din Timişoara şi din judeţ. „Acest trofeu ne onorează, dar ne şi motivează ca la alegerile din 2012 să aducem în faţă adevăratele trofee, adică tinerii de valoare ai PNL”, a spus Iulius Jugănaru, preşedintele TNL Timişoara. Anul trecut, organizaţiile TNL Timişoara şi TNL Timiş au avut mai multe acţiuni: Crosul sănătăţii, din luna iunie 2010, aniversarea a 135 de ani de la înfiinţarea PNL, în vară – donaţii de haine pentru sinistraţii din Moldova, gala de box din octombrie 2010, spectacolul de Halloween – „Personaje politice de groază”, gala „Tineri pentru performanţă”, din decembrie 2011.

“Nu m-am înşelat nici de această dată investind în tineri”

„Mă bucur că nu m-am înşelat nici de această dată învestind în tineri, acordându-le totala mea încredere, încurajându-i şi sprijinindu-i în proiectele lor. PNL Timiş are, fără îndoială, viitor”, le-a transmis preşedintele filialei Timiş a PNL, senatorul Nicolae Robu, tinerilor liberali. Mesaje de felicitare a transmis şi Ciprian Jichici, care este şi vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional al TNL: „Consider că această realizare (care aparţine întregii organizaţii TNL Timiş) este una de excepţie şi nu face decât să reflecte activitatea excelentă pe care tinerii o desfăşoară în filială. Trebuie să îi felicităm în primul rând pe colegii noştri Ciprian Bogdan (fost preşedinte TNL Timiş), Liviu Cocean (actual preşedinte TNL Timiş), Iulius Jugănaru (preşedinte TNL Timişoara), precum şi pe toţi membrii birourilor TNL Timiş, TNL Timişoara şi CSL Timiş. Acţiunile TNL-ului nu ar fi fost posibile fără sprijinul şi deschiderea preşedintelui de filială PNL, domnul senator Nicolae Robu, precum şi fără suportul tuturor celor care ne-au sprijinit în cursul anului 2010”.

Comentarii

comentarii