Acasă Actualitate Organizația studenților din UVT împlinește 31 de ani. Cum va avea loc...

Organizația studenților din UVT împlinește 31 de ani. Cum va avea loc gala aniversară în pandemie?

DISTRIBUIȚI

În 2021, Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT) împlinește 31 de ani. Gala aniversară se va desfășura online (pe platforma zoom), pe perioada a trei zile de evenimente (26-28 martie).

Gala aniversară este sărbătorită anual de OSUT alături de organizațiile partenere, colaboratorii și toți cei care au contribuit la parcursul organizației. La eveniment iau parte foști președinți ai organizației, alumni, reprezentanți ai conducerii universității și multe alte persoane care și-au lăsat amprenta asupra istoriei OSUT și a domeniului educațional.

Desfășurătorul cuprinde, în 26 martie, o seară de cultură organizațională, iar gala propriu-zisă, fiind celebrată alături de alumni, reprezentanți ai conducerii universității, colaboratori și reprezentanți ai organizațiilor studențești din toată țara, în 27 martie.

În cea de-a treia zi de evenimente va avea loc conferința ,,Mișcarea studențească între educație și civism”, unde actori relevanți din istoria mișcării studențești vor lua cuvântul. Evenimentul este deschis pentru publicul larg. Printre discursuri și sesiuni de întrebări adresate invitaților speciali vor avea loc și momente artistice, pregătite de trupa organizației, OSUT Band.

Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara s-a înființat la data de 27 martie 1990 din necesitatea de a reprezenta studenții și a le apăra drepturile. După 31 de ani de activitate neîntreruptă, OSUT își continuă activitatea de reprezentare studențească și scopul de a stimula participarea studenților la actul educaţional, la viaţa socială, economică şi culturală.

An de an, voluntarii OSUT derulează proiecte pentru tineri: aduc în Timișoara sute de elevi din toate colțurile țării, combătând abandonul școlar, organizează unul dintre cele mai mari festivaluri studențești de artă și cultură din România, susțin una dintre cele două competiții de cosplay din țară și facilitează intrarea tinerilor pe piața muncii prin ateliere tematice.

Fiind participanți activi la viața publică timișoreană, vă încurajăm să îi cunoașteți, începând chiar cu evenimentul ,,Mișcarea studențească între educație și civism”, care va avea loc duminică (27 martie 2021), de la ora 15:00.

 

Comentarii

comentarii