Acasă Politica Ciuhandu: PNŢCD nu-l susţine pe Băsescu

Ciuhandu: PNŢCD nu-l susţine pe Băsescu

494
DISTRIBUIȚI

Preşedintele PNŢCD Timiş Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, a ţinut să infirme orice zvon conform căruia l-ar susţine în cursa pentru Cotroceni pe Traian Băsescu. “Într-o ştire difuzată în ultimele zile se susţine faptul că l-aş fi contactat pe preşedintele de onoare al PNŢCD,  Ion Diaconescu, în vederea obţinerii unei susţineri morale în campania electorală pentru preşedintele Traian Băsescu. Ţin să precizez faptul că m-am întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu la Timişoara, la Prefectura Timiş, în data de 3 octombrie 2009. Traian Băsescu m-a întrebat de starea de sănătate a domnului Ion Diaconescu şi mi-a spus că ar dori să îl întâlnească. I-am transmis domnului Ion Diaconescu această doleanţă a preşedintelui, dar nu a fost vorba pentru nici o clipă de vreun angajament de susţinere din partea mea, din partea domnului Ion Diaconescu sau din partea PNŢCD a candidaturii lui Traian Băsescu.
De altfel, i-am expus domnului Traian Băsescu poziţia PNŢCD faţă de candidatura domniei sale, acesta fiind probabil şi unul dintre motivele pentru care Traian Băsescu nu l-a mai contactat pe Ion Diaconescu”, spune Gheorghe Ciuhandu.
Mai mult, preşedintele PNŢCD Timiş nu numai că neagă susţinerea pentru candidatura lui Băsescu, dar declară că poziţia organizaţiei judeţene a PNŢCD Timiş este cu totul alta. “Poziţia mea în aceste alegeri este identică cu poziţia organizaţiei judeţene Timiş a PNŢCD, care într-o hotărâre adoptată la 19 octombrie 2009 a propus partidului susţinerea în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a candidaturii lui Crin Antonescu”, spune Ciuhandu, încheind: “Orice încercare de a prezenta opiniei publice faptul că eu sau PNŢCD l-am susţine în campania electorală pe Traian Băsescu este falsă şi neavenită”.

Comentarii

comentarii