Acasă Cultura Orizontul celtic de la Timișoara – Freidorf descoperit de specialiștii Muzeului Banatului

Orizontul celtic de la Timișoara – Freidorf descoperit de specialiștii Muzeului Banatului

DISTRIBUIȚI

Situl arheologic Timișoara – Freidorf aflat la marginea Timișoarei a fost descoperit în urma unor cercetări de teren realizate de F. Resch, K. Ghermann și D. Pleșa în anul 1982.

Acesta a fost cercetat în diferite etape de către specialiștii Muzeului Național al Banatului în ultimele patru decenii. În anul 2020 a continuat cercetarea în teren sub conducerea arheologului dr. Călin Timoc și au fost publicate rezultatele unora dintre investigațiilor anterioare.

Săpătura arheologică de salvare realizată în perioada aprilie-mai 2020 a scos la iveală o bună parte din așezarea aparținând ”orizontului celtic” (secolele III-II î.Hr.). Cu această ocazie au fost scoase la lumină, structuri de locuit, dar și urmele unor posibile ateliere meșteșugărești.

Din umplutura complexelor arheologice au fost extrase informații prețioase cu privire la modul de trai al populațiilor din acele vremuri. Printre acestea, se remarcă și câteva aspecte ce țin de viața spirituală, ilustrate prin descoperirea a două figurine antropomorfe din lut. Astfel de piese au fost interpretate ca având un caracter magic, fapt sugerat prin diverse intervenții observate asupra lor (mutilări intenționate sau prezența unor corpuri străine).

În ceea ce privește popularizarea cercetărilor anterioare, Ștefan Popa și Ionela Rădac au prezentat câteva din variațiunile anatomice, precum și patologiile identificate în urma analizării osemintelor umane datând din prima jumătate a mileniului I d.Hr., descoperite în cercetarea din anul 2017. Totodată, dr. Andrei Georgescu a redactat un studiu referitor la fibula zoomorfă.

Colectivul de cercetare din campania 2020 a fost alcătuită din Călin Timoc (responsabil științific), Adrian C. Ardelean, Adriana Sărășan, Andrei Georgescu, Ștefan Popa, Andrei Bălărie. Cu participarea voluntară a domnilor Dan Ungureanu și Corneliu Berari.

Cele trei studii sunt:

Rodica Török-Oance, Ștefan Popa, Ionela Slejiuc – 𝐑𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐬𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧 𝐨𝐟 𝐚𝐧𝐚𝐭𝐨𝐦𝐢𝐜𝐚𝐥 𝐯𝐚𝐫𝐢𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧𝐬 𝐨𝐟 𝐭𝐡𝐞 𝐚𝐭𝐥𝐚𝐬 𝐚𝐧𝐝 𝐭𝐡𝐞 𝐨𝐜𝐜𝐢𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥 𝐢𝐧 𝐚 𝐜𝐚𝐬𝐞 𝐰𝐢𝐭𝐡 𝐜𝐫𝐚𝐧𝐢𝐚𝐥 𝐝𝐞𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧, în 𝐀𝐧𝐚𝐭𝐨𝐦𝐢𝐜𝐚𝐥 𝐒𝐜𝐢𝐞𝐧𝐜𝐞 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝟐𝟎𝟐𝟎.

Ștefan Popa, Ionela Slejiuc, Rodica Török-Oance – 𝐀𝐧𝐭𝐡𝐫𝐨𝐩𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜𝐚𝐥 𝐚𝐧𝐚𝐥𝐲𝐬𝐢𝐬 𝐨𝐟 𝐟𝐢𝐯𝐞 𝐬𝐤𝐞𝐥𝐞𝐭𝐨𝐧𝐬 𝐟𝐫𝐨𝐦 𝐒𝐚𝐫𝐦𝐚𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐞 𝐝𝐢𝐬𝐜𝐨𝐯𝐞𝐫𝐞𝐝 𝐢𝐧 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚 – 𝐅𝐫𝐞𝐢𝐝𝐨𝐫𝐟 (𝐑𝐨𝐦𝐚𝐧𝐢𝐚), în 𝐂𝐮𝐫𝐫𝐞𝐧𝐭 𝐓𝐫𝐞𝐧𝐝𝐬 𝐢𝐧 𝐍𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥 𝐒𝐜𝐢𝐞𝐧𝐜𝐞, 𝟐𝟎𝟐𝟎.

Andrei Georgescu – 𝐒𝐡𝐚𝐫𝐞𝐝 𝐈𝐝𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞𝐬 𝐚𝐧𝐝 𝐈𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐭𝐲 𝐌𝐚𝐫𝐤𝐞𝐫𝐬 in 𝐭𝐡𝐞 𝐋𝐚𝐭𝐞 𝐈𝐫𝐨𝐧 𝐀𝐠𝐞 𝐂𝐚𝐫𝐩𝐚𝐭𝐡𝐢𝐚𝐧 𝐁𝐚𝐬𝐢𝐧. 𝐓𝐡𝐞 𝐙𝐨𝐨𝐦𝐨𝐫𝐩𝐡𝐢𝐜 𝐁𝐫𝐨𝐨𝐜𝐡𝐞𝐬 𝐨𝐟 𝐭𝐡𝐞 𝟒𝐭𝐡 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐲 𝐁𝐂, în 𝐀𝐫𝐜𝐡𝐚̈𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐬𝐜𝐡𝐞𝐬 𝐊𝐨𝐫𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐝𝐞𝐧𝐳𝐛𝐥𝐚𝐭𝐭 𝟓𝟎, 𝟒, 𝟐𝟎𝟐𝟎.

 

Comentarii

comentarii