Acasă Politica Democrat-liberalii de la conducerea judeţului „nu prea mai au trecere la Bucureşti”

Democrat-liberalii de la conducerea judeţului „nu prea mai au trecere la Bucureşti”

DISTRIBUIȚI

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, liderul PDL Timiş, a ţinut să dea o replică la afirmaţiile făcute, joi, de preşedintele PSD Timiş, consilierul judeţean Titu Bojin. Social-democratul afirma că deşi Timişul e pe locul trei la plata banilor către stat şi a adus mulţi bani la buget, în ceea ce priveşte alocarea de fonduri de la buget e pe locul 31. Preşedintele PSD Timiş spunea că situaţia se datorează, în primul rând, democrat-liberalilor de la conducerea judeţului, întrucât aceştia „nu prea mai au trecere la Bucureşti” şi nu sunt în stare să aducă nici măcar fondurile indispensabile. În plus, Bojin mai spunea că bugetul judeţului, în forma actuală, nu acoperă decât 71% din necesarul de bani pentru salariile angajaţilor CJT şi ale angajaţilor unor primării din judeţ. „Se încurcă ouăle cu găinile, merele cu perele. Declaraţii că judeţul Timiş a adus cei mai mulţi bani la guvern. Nu încurcăm PIB-ul, activitatea economică, rezultatul activităţii economice, nu le încurcăm cu plafonarea fondului de salarii. În lista făcută de Ialomiţianu şi Igaş, judeţul Timiş e pe locul trei. CJ Timiş, în lista consiliilor judeţene, e pe locul 31. Explicaţia e foarte simplă. CJ Timiş nu are nici un spital. Toate celelalte consilii au preluat spitale judeţene. Şi atunci a crescut numărul de personal, inclusiv salarii. Noi amestecăm aici merele cu perele? CJ Timiş nu are în acest moment niciun spital în subordine şi niciun cadru de sănătate. De aici apare diferenţa de personal şi de salariu”, spune Ostaficiuc. Despre partea salarială, Ostaficiuc i-a dat dreptate liderului PSD Timiş, explicând că situaţia va fi remediată: „Într-adevăr,  acest ordin spune 63.329 mii lei pentru plafonul de salarii. Ieri (n.r. – joi), directorul economic Mircea Mihuţ a fost la domnul ministru Ialomiţianu. Suma care în mod normal ar trebui să fie permisibilă nu este 63.329 mii lei, ci 65,746 mii lei. Ar fi o diferenţă de două milioane de lei, care va fi scrisă. Este vorba de o plafonare cu care, drept să vă spun, eu nu sunt de acord. Va apărea un ordin care va modifica, practic, aceste cifre ca plafon posibil a fi cheltuit pe capitolul salarii. Nu este nimeni în pericol să nu-şi ia salariile în Consiliul Judeţean Timiş. O astfel de intervenţie o văd exclusiv ca o petardă, aşa, aruncată electoral, în spiritul ideii transmise de la centru – faceţi orice şi daţi în PDL ca şi cum nu am avea altceva de făcut toată ziua. Îmi doresc o administraţie echilibrată în Timiş, îmi doresc respect faţă de toţi aleşii, îi respect absolut pe toţi şi toate partidele, dar nu sunt dispus să accept atacuri gratuite, nefundamentate, care, până la urmă, pot crea o imagine falsă vizavi de o anumită situaţie”
A.BOGDAN

 

Comentarii

comentarii