Acasă Actualitate „Pacea” dintre medicii de familie, Ministerul Sănătăţii şi CNAS se încheie la...

„Pacea” dintre medicii de familie, Ministerul Sănătăţii şi CNAS se încheie la 1 iunie

DISTRIBUIȚI

Informatizarea şi raportarea online, ordonanţa privind serviciul de permanenţă şi modificarea prevederilor Contractului Cadru 2011 –2012 – acestea sunt cele mai importante revendicări ale medicilor de familie din Timiş, dar şi din întreaga ţară, pentru care se judecă în instanţă cu Ministerul Sănătăţii (MS) şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Dead-line-ul la care “pacea” dintre cele trei formaţiuni implicate se încheie este 1 iunie. 57% dintre medicii de familie din Timiş nu vor semna contractul-cadru propus de minister şi CNAS. Vor fi desfiinţaţi medicii de familie?

Pentru ca situaţia să fie şi mai gravă, articolul 141 din contract prevede ca activitatea medicilor de familie să fie preluată de doctorii din ambulatoriu, în cazul în care cei dintâi refuză semnarea documentului. Mai mult, situaţia se agravează şi pentru pacienţi: serviciile medicale efectuate la cererea asiguraţilor vor fi plătite de solicitanţi. Pentru acestea medicii nu vor elibera bilet de trimitere şi nici reţete în regim compensat sau gratuit, potrivit proiectului privind normele metodologice la Contractul-Cadru pe 2011-2012. Un lucru este clar: medicii de familie nu vor semna contractul-cadru cu CNAS în data de 1 iunie, a declarat, la Conferinţa Internaţioanlă a Medicilor de Familie de la Sinaia, la sfârşitul săptămânii trecute, Doina Mihăilă, preşedintele Federaţiei Patronatelor de Medicina Familiei.

Falimentul medicinei primare

Amintim că lupta dintre reprezentanţii medicinei primare, pe de o parte, şi MS şi CNAS, pe de cealaltă parte, a început încă din ianuarie 2011, iar în data de 1 martie “s-a dat la pace” pe o perioadă de două luni, până la data de 1 iunie. Principala acuză a Patronatului Medicilor de Familie din Timiş este că noile prevederi îi vor duce la faliment în cel mai scurt timp.
Pe flyerele împărţite timişorenilor, se poate citi:  MS şi CNAS au decis că: vă puteţi simţi rău doar o dată la trei luni – atât de rar are voie medicul de familie să vă vadă pentru bolile cronice!; puteţi primi o singură reţetă la 3 luni pentru bolile cronice!; este posibil să NU puteţi primi nici această unică reţetă, întrucât medicul va avea plafon „orientativ” la prescrierea de medicamente; medicul dumneavoastră  nu va mai avea timp să vă consulte, fiind obligat să facă servicii informatice pentru MS; veţi plăti suplimentar pentru fiecare prezentare la medic în viitorul apropiat, indiferent de cât plătiţi deja! Banii care îi dăm pentru Sănătate ne-au fost practic naţionalizaţi de guvern. Ultima avertizare anunţă sentenţios: “Este foarte posibil să nu mai aveţi deloc medic de familie, finanţarea medicinei de familie este atât de redusă încât cabinetul de medicină de familie va da faliment!”.

 

Comentarii

comentarii