Acasă Actualitate Pacienții infectați cu COVID19 au primit colindul, cu prilejul Crăciunului

Pacienții infectați cu COVID19 au primit colindul, cu prilejul Crăciunului

171
DISTRIBUIȚI

Cu prilejul Crăciunului 2021, Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului i-a colindat, alături de părintele misionar Petrică Timiș, pe pacienții internați la secția COVID, dar și pe pacienții internați la celelalte secții din cadrul Spitalului Municipal din Caransebeș, Caraș Severin.

De asemenea, și preasfințitul părinte Lucian, episcopul Caransebeșului, cu câteva zile înainte, a dus mesajul sfânt al colindului, cu prilejul Crăciunului 2021, alături de Grupul psaltic „Ethos” și de slujitori de la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș, la Spitalul Municipal de Urgență din urbea de pe Timiș și Sebeș.

Echipați corespunzător, însoțiți de părintele Timiș și de doctor  Loredana Liuba, director medical SMUC, colindătorii au adus vestea cea bună a Nașterii Domnului Iisus Hristos și la bolnavii din secția Covid a spitalului, o secție în care colinda a răsunat mai puternic, asemenea corurilor îngerești care au vestit, în cetatea Betleemului, întruparea Mântuitorului, a Luminii care avea să izgonească pentru totdeauna întunericul.

Atât pacienții, cât și cadrele medicale care luptă împotriva virusului Sars-Cov-2 i-au primit pe colindători cu sufletele deschise, însetate de un mesaj de încurajare și mângâiere.

De asemenea, colindătorii și-au adus darul muzical în toate secțiile spitalului, contribuind, astfel, alături de medici, la tratamentul oferit bolnavilor. În timp ce doctorii oferă tratamentul trupesc, Biserica se implică activ în a oferi tratamentul duhovnicesc, propovăduindu-L, prin colinde, rugăciuni și prin Sfintele Taine, pe Cel ce vindecă toate neputințele omenești, pe Hristos.

 

Comentarii

comentarii