La trei ani după ce Curtea de Conturi a descoperit nereguli la contractele încheiate de Primăria din Lugoj cu firmele de iluminat public, autoritățile locale n-au recuperat niciun ban din paguba, estimată la peste 500 de mii de lei. Curtea de Conturi i-a cerut primăriei să-și calculeze singură prejudiciul, iar funcționarii au ajuns la concluzia că valoarea lui e zero.
În urmă cu trei ani, Curtea de Conturi verifica mai multe documente la Primăria din Lugoj și a găsit nereguli la unele contracte. Reprezentanții Curții de Conturi au descoperit că cele două firme care s-au ocupat de sistemul de iluminat public din Lugoj au încheiat cu primăria contracte fără garanție. Așa că, în primii doi ani după finalizarea lucrărilor, toate cheltuielile de reparații , dar și de întreținere au fost suportate din bani publici. Decizia NR.83 din 22.08.2013 a Camerei de Conturi Timiș precizează: „2.5 Stabilirea întinderii reale a prejudiciului estimat de auditorii publici externi în sumă de 574.004 lei în relația contractuală cu S.C. Elba S.A. & S.C. AEM S.A.”. Primăria din Lugoj a contestat decizia în instanță și a pierdut procesul. Primăria trebuie să îndeplinească toate obligațiile care au fost stabilite de auditorii Curții de Conturi în acel raport, printre acestea se regăsesc și acelea de a stabili cu exactitate prejudiciile. Iar reprezentanții Primăriei din Lugoj spun că exact asta au făcut. „Camera de Conturi a estimat un prejudiciu, rămânând ca el să fie stabilit în concret dacă există și cuantumul lui de către Primărie. S-au încuviințat și s-au efectuat două expertize tehnice, contabile, în primă instanță și în recurs, iar ambele expertize au arătat că prejudiciul nu există”, explică Anton Trăilescu, avocatul Primăriei Municipiului Lugoj. În luna martie a acestui an, procurorii DNA au ridicat mai multe documente de la Primăria Lugoj legate de investițiile făcute în perioada 2010-2014, iar o anchetă este în plină desfășurare. Bugetul orașului Lugoj pe anul 2015 a fost de aproximativ 100 de milioane de lei.