Acasă Editorial Parcul Botanic din Timișoara, ținta imigranților ilegali

Parcul Botanic din Timișoara, ținta imigranților ilegali

DISTRIBUIȚI

De ce Parcul Botanic din Timișoara? De ce se opresc aici, direct, imigranții din Asia și Africa, fără acte, fără alte documente, aduși de călăuze, după ce ”nimeni nu i-a văzut la graniță”? Iată de ce. Din aceleași motive pentru care, în urmă cu doi ani (am scris asta de multe ori în această perioadă), făceau la fel în Grecia, mai ales în Atena. Parcurile sunt protectoare. Ei nu iubesc igiena de tip european. Ne detestă WC-rile, mă rog, în unele cazuri, aș spune, cinic, da, au dreptate. Toalete publice din Balcani sunt focare de infecție. În România, chiar o rușine. Ei își satisfac nevoile fiziologice în parcuri. Cu cât mai umbroase, cu atât mai bune. Apoi, tot acolo sunt fântânile arteziene cu apă potabilă. Se spală în ele, acolo unde, apoi, timișorenii merg și beau apă.

Poliția Locală nu are timp pentru a supraveghea această mare problemă. Există un activist civic, Ștefan Cojocnean, care nu are liniște, vede și se alarmează, ca un bun timișorean, el sună la poliție, apoi, poliția la SRI. Nimeni nu se întreabă cum este posibil ca într-un grup de peste 10, aproape toți foarte tineri, să fie copii minori, fără părinți, fără acte. Ei spun ceea ce vrea organizatorul invaziei să spună. Spun că sunt din Siria, dar sunt din alte țări. Copiii, de cele mai multe ori, după informațiile pe care le dețin, sunt luați din lagăre, fie ca orfani, fie ademeniți de organizații paralele celor statale. Sunt aduși și instruiți bine pentru ”viitorul Europei”, pe care, de fapt o detestă.

La ora la care se scriu aceste rânduri (9 august 2017) au fost deja două atentate în Europa, într-un caz cu o arestare, în alt caz, s-a reușit dejucarea atentatului. În Suedia, o țară ce se credea liberă, s-au interzis deja din iulie toate festivalurile de vară, din cauza numărului mare de violuri, făcute de imigranți (arabi, africani, și alții). Femeile, în Germania, nu mai aleargă, seara, prin parcuri, așa cum o făceau până acum doi ani. În curând, nici Parcul Botanic din Timișoara nu va mai fi frecventabil. Cucoana – bărbat Angela Merkel a produs spaimă chiar în rândul jurnaliștilor germani. Se tem să mai dea informații, nu cumva, lumea să-i acuze a fi… naziști! Ce ipocrizie! Ce legătura ar avea drepturile cetățenilor germani și libertatea lor cu invazia agresivă generată de ”generozitatea lui Merkel”?

În această lume, în care ipocrizia se numește ”diplomație”, iar credința creștină este îngropată de corupția din biserică, când bisericile baroce din Olanda și Germania au devenit cluburi și discoteci, iată-i pe ”apărătorii umanității”, ei care-l aud pe Mohamed chiar și când ucid. Și strigă: ”Allahu Akbar!”. La noi, Doamne, ajută, încă NU!

Nu știm cât mai avem… Timp de câștigat, de recuperat, de învățat, de umilit pentru ne câștiga demnitatea.

Deocamdată, parcurile Timișoarei sunt doar toalete publice și băi comunale.

Autoritățile râd și fac bancuri, mi-e scârbă de această atitudine, gen ”Las Fierbinți”. Mi-e teamă că dacă nu luăm în serios această temă, vom urla de durere!

Comentarii

comentarii