Acasă Administraţie Parcurile din Lugoj – cuprinse într-un amplu program de reabilitare

Parcurile din Lugoj – cuprinse într-un amplu program de reabilitare

DISTRIBUIȚI

DSCN6713Administraţia lugojeană a demarat un amplu program de reabilitare a parcurilor din municipiul de pe malurile Timişului.

După cum au anunţat reprezentanţii Primăriei Lugoj, în aceste zile se efectuează lucrări în parcul de la moara de pe strada Făgetului, unde vor fi dalate alei pe o suprafaţă de circa 350 de metri pătraţi şi se vor monta 310 metri liniari de bordură mică şi 70 de metri liniari de bordură mare. Lucrările se vor muta apoi în Parcul Prefecturii, unde va fi continuat programul de reabilitare cu aleile care nu au fost dalate în toamna anului trecut. Este vorba de alei în suprafaţă totală de 1650 de metri pătraţi, urmând să fie montată bordură mică pe o lungime de 770 de metri liniari. Totodată, municipalitatea efectuează şi lucrări de reparare a mobilierului stradal. În cadrul acestei acţiuni, se repară băncile stradale amplasate pe faleza de pe splaiul 1 Decembrie 1918, de la Podul de Beton până la OMV, la care se înlocuiesc şipcile vechi, în mare parte deteriorate, cu unele noi din lemn masiv, tratate şi lăcuite pentru a avea rezistenţă la intemperii. După finalizarea lucrării din această zonă se va proceda similar şi cu băncile de pe faleza din dreptul parcului din cartierul Ştrand, de la noul pod pietonal până la Biserica Ortodoxă Ucraineană. În cursul acestui an se are în vedere şi înlocuirea băncilor metalice de pe strada Ion Huniade cu bănci metalice cu şipcă de lemn.

Comentarii

comentarii