.jpg)
Era de aşteptat ca într-o asemenea criză să aibă loc şi alte crize, aparent mai mici, legate de relaţiile din interiorul unor organizaţii, companii, instituţii, Nimic nu rămâne neatins. Nici măcar cele mai frumoase relaţii nu rămân neatinse. Partidele trec, toate, prin nelinişti evidente, după alegerile din iarnă. Plecările unor membri din PSD sau PNL către „independenţi” sau către PDL sunt semnele unor tensiuni care au pornit „boli grave” în interiorul organizaţiilor. Timişoara a fost, până nu demult, un exemplu destul de bun privind relaţiile civilizate din partide, nu au fost scandaluri sinistre, nici arestări pentru implicări în combinaţii grave, amestecuri de politicieni cu interlopi, nu pentru că nu ar fi cazul (!?), ci pentru că, pur şi simplu, ai noştri au un strop de decenţă, faţă de mitici, decenţă care se vede! Recent, PSD a arătat că nu mai are aceeaşi stabilitate interioară, Grindeanu a demisionat din funcţia de la judeţ, energiile nu sunt încă eliberate complet, dar diplomaţia internă este un bun scut.
În PNL se întrevăd mişcări, ele fiind generate de apariţia unor dosare de colaborare cu fosta securitate, dar PNL nu a făcut din asta un motiv de scandal public. Preşedintele Robu păstrează decenţa şi nu face declaraţii publice pe această temă, dar se întrevede o modelare a funcţiilor din cadrul CJT, care, de ce nu, ar putea schimba destul de sofisticat harta influenţelor din „casa” Consiliului Judeţean Timiş, destul de dominată în prezent de accente de forţă, specifice puterii, chiar dacă ele au „zâmbet de buze”. Şi Iuda a dat sărutul morţii, de ce nu ar zâmbi atunci, frumos, politicienii din funcţii publice, mai ales când se cred nemuritori? Revenind la tema frământărilor interne, se observă o tot mai frecventă expresie a arivismului, a orgoliilor, a temerilor faţă de un viitor pe care fiecare şi-l proiectează într-un alt mod, care mai de care mai bizar. Tot ceea ce era criticabil în politica românească, de genul „modelul Băsescu, ca model mioritic”, încearcă acum, în moduri perverse şi fundamental nefericite, să imite alţii. Aceşti „combatanţi” din partide, la nivel local, cred că au aură. Ei bine, nu au! Sunt doar nişte „bătăuşi”. Combatanţii au destin. Iar noi, românii, avem, printre ei, cel mai nefericit destin.
