Acasă Editorial Partidele, în frământări

Partidele, în frământări

745
DISTRIBUIȚI

Era de aşteptat ca într-o asemenea  criză să  aibă loc şi alte crize, aparent mai mici, legate de relaţiile din interiorul unor organizaţii, companii, instituţii, Nimic nu rămâne neatins. Nici măcar cele mai frumoase relaţii nu rămân neatinse. Partidele  trec, toate, prin nelinişti evidente, după alegerile din iarnă. Plecările  unor membri  din PSD sau PNL către „independenţi” sau către PDL sunt semnele unor tensiuni care au pornit „boli grave” în interiorul  organizaţiilor. Timişoara a fost, până nu demult, un exemplu destul de bun privind relaţiile civilizate din partide, nu au fost scandaluri sinistre, nici arestări  pentru implicări în combinaţii grave, amestecuri  de politicieni cu interlopi, nu pentru că nu ar fi cazul (!?), ci pentru că, pur şi simplu, ai noştri au un strop de decenţă, faţă de mitici, decenţă care se vede! Recent, PSD a arătat că nu mai are aceeaşi stabilitate interioară, Grindeanu a demisionat  din funcţia de la judeţ, energiile nu sunt încă eliberate complet, dar diplomaţia internă este un bun scut.

În PNL se întrevăd  mişcări, ele fiind generate de apariţia unor dosare de colaborare cu fosta securitate, dar PNL nu a făcut din asta un motiv de scandal public. Preşedintele Robu păstrează  decenţa şi nu face declaraţii publice pe această temă, dar se întrevede o modelare  a funcţiilor  din cadrul CJT, care, de ce nu,  ar putea schimba destul de sofisticat harta influenţelor din „casa” Consiliului Judeţean Timiş, destul de dominată  în prezent de accente de forţă, specifice puterii, chiar dacă ele au „zâmbet de buze”. Şi Iuda a dat sărutul morţii,  de ce nu ar zâmbi atunci, frumos, politicienii din funcţii publice, mai ales când se cred nemuritori?  Revenind la tema  frământărilor interne, se observă o tot mai frecventă expresie a arivismului, a orgoliilor, a temerilor faţă de un viitor pe care fiecare şi-l proiectează într-un alt mod, care mai de care mai bizar.  Tot ceea ce era criticabil în politica românească, de genul „modelul Băsescu, ca model mioritic”, încearcă acum, în moduri perverse şi fundamental nefericite, să imite alţii.  Aceşti „combatanţi” din partide, la nivel local,   cred că au aură. Ei bine, nu au! Sunt doar nişte „bătăuşi”. Combatanţii  au  destin. Iar noi, românii, avem, printre ei, cel mai nefericit destin.

 

Comentarii

comentarii