Acasă Administraţie Pasajul Jiul s-ar putea deschide peste două săptămâni, dacă nu plouă

Pasajul Jiul s-ar putea deschide peste două săptămâni, dacă nu plouă

DISTRIBUIȚI

La Pasajul Jiul mai este de lucru preţ de vreo 5-7 zile. Numai că ploaia încurcă programarea constructorilor, pentru că ceea ce a mai rămas de făcut are nevoie de timp uscat.

„S-a făcut betonarea şi la banda 4 de la Pasajul Jiul, mai este ultima bandă la care să se facă acelaşi lucru. Estimările arată că ar mai fi nevoie de circa două săptămâni până la final. Practic, vreo 5-7 zile de lucru pline ar mai fi necesare, dar fără ploaie”, spune primarul Nicolae Robu.

La Pasajul Popa Şapcă s-au betonat toate cele 6 benzi sub pod, în pasajul propriu zis, la fel ca şi pe strada Antenei până la Demetriade. Pe Antenei mai sunt câteva intervenţii de făcut la utilităţi (gaz şi canalizare), pentru că sunt conducte magistrale. Şi aici, mare parte din evoluţia şantierului depinde de vreme.

Edilul a explicat că legea nu permite ca anumite lucrări să se execute pe timp ploios, pentru că ar periclita siguranţa construcţiei, iar ulterior ne-am putea trezi cu surprize grave. 

Comentarii

comentarii