Acasă Administraţie Pasajul Solventul, din nou în actualitate. Dacă vor fi rezolvate problemele legale...

Pasajul Solventul, din nou în actualitate. Dacă vor fi rezolvate problemele legale lucrările ar putea începe în 2019

DISTRIBUIȚI

Una dintre cele mai impostate investiții pentru Timișoara, Pasajul Solventul, este de ani de zile pe agenda Primăriei Timișoara. Acum, după ce a fost terminat în sfârșit Pasajul Jiul, iar circulația nu este atât de fluidă cum se prognoza, primarul Nicolae Robu a repus între priorități investiția. Doar că, la fel ca și terenul pe care Robu voia să se construiască o sală polivalentă, la Solventul sunt probleme cu proprietarea.

„Pasajul Solventul nu l-am făcut împreună cu celelalte pentru că la Solventul încă nu sunt lămurite problemele de proprietate. Nu putem porni investiţia pe un teren privat, care nu este al PMT. Noi avem acolo deja stabilit un traseu optim. Prelungirea căii de pe Bogdăneştilor pe subcalea ferată până pe strada Gării unde se va amenaja un sens giratoriu şi apoi de acolo vom avea o conexiune unde vom construi un nou pod şi o altă conexiune spre vest, unde nu avem drum acum, dar vom face drum pentru cei care locuiesc acolo sau cei care intră în oraş pe acolo”, anunţă primarul.

O parte din terenul pe care ar trebui să se facă acest proiect nu este al PMT, ci al proprietarului privat al fostei firme Solventul. „Noi ne-am înţeles cu proprietarul, dar pentru ca proprietarul să ne poată permite să intrăm pe terenul său, ar trebui ca terenul să fie liber de sarcini, dar pe el figurează nişte clădiri care sunt sub ipoteca statului român. Acele clădiri nu există de fapt, ci printr-o eroare ele apar consemnate, dar pe teren nu sunt de mulţi ani.

Durează foarte mult până se face o aducere a documentelor în acord cu realităţile.

Eroarea fi fost sesizată de ANAF, care a trimis documentaţia către Ministerul Finanţelor, care va trebui să ia act că are ipotecă pusă greşit, pe nişte clădiri care nu există. După corecţie, noi rezolvăm imediat cu proprietarul (american) al domeniului Solventul”, detaliază Robu.

Când se va întâmpla asta, nu se ştie. Poate fi mâine, „poate fi aşa ca şi cu vaporaşele, care trebuia să fie acum un an”.

Nicolae Robu anunţă însă cu fermitate că acel pasaj Solventul se va face oricum, chiar dacă se va modifica puţin traseul, deşi ar fi păcat să nu se facă pe traseul optim, fiind o lucrare care va dura multă vreme.

„Din partea guvernului nu am primit decât contre până acum, permanent. Dacă nu se rezolvă, noi putem schimba puţin traseul. Dar nu ar fi păcat, la un astfel de obiectiv, care va avea o viaţă lungă, să nu faci optim acel traseu? Tot îl vom face, pentru că este extrem de important pentru oraş. (…). Nu am nicio problemă să mă întâlnesc cu ministrul Finanţelor, dar trebuie să înţelegem că nu aşa se rezolvă problemele într-o ţară normală, prin şuete, ci prin activitatea de responsabilităţi a fiecărui om care ocupă o anumită poziţie. I-am cerut şi premierului audienţă, de pe vremea lui Ponta, dar cu aceşti oameni nu poţi să discuţi, pentru că ei fac intenţionat aceste lucruri”, a spus primarul.

Speranţe sunt ca în 2018 să se aprobe documentaţia la Solventul, pentru pasaj şi viitorul pod Solventul, iar în 2019 să poată începe lucrările, după licitaţie.

Comentarii

comentarii