Acasă Actualitate Paștele a fost sărbătorit de 140 de copii din Timiș în cadrul...

Paștele a fost sărbătorit de 140 de copii din Timiș în cadrul proiectului „Marea vânătoare de ouă”

DISTRIBUIȚI

Sărbătorile Pascale au fost celebrate prin trei evenimente educaționale desfășurate în data de 10, 13 și 17 aprilie 2023 în cadrul proiectului „Marea vânătoare de ouă”, organizat de Asociația „Inițiativă în Educație” pentru aproape 140 de copii din Otelec, Ionele și Sânnicolau Mare.

Prima activitate a avut loc la Otelec și a implicat aproximativ 50 de copii de toate vârstele, dar și părinți curioși care le-au fost alături celor mici. Copiii au participat la un atelier de poveste în limba română, cât și în limba maghiară, au pictat ouă de lut și
s-au bucurat de picturi pe față. La final s-au distrat căutând ouăle ascunse în diverse părți ale parcului și au împărțit comoara.

„Ne bucurăm să vedem entuziasmul copiilor de a participa la aceste ateliere și deschiderea de care dau dovadă”, a declarat Bianca Boroș, membru al organizației.

Joi le-a venit rândul copiilor din Sânnicolau Mare să se bucure de activitățile pregătite de Asociația „Inițiativă în Educație”, în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 1 „Theodor Bucurescu”. Cei 28 de copii au participat la trei ateliere educaționale.

„Cei mici au cântat și au ascultat povestea <<Prieteni nedespărțiți.Oul misterios>>, scrisă de Joëlle Tourlonias și Michael Engler, o poveste despre primăvară, natură și prietenie. În cadrul atelierului practic au pictat pe ouă de lemn cu tehnici diferite. Câțiva dintre ei au învățat tehnica șervețelului, iar alții au pictat folosind culori acrilice pentru a decora ouăle de Paște. La final au ieșit în curtea școlii și au avut participat la vânătoarea de ouă”, a declarat Anna Maria Gal, coordonatorul activităților de la Sânnicolau Mare. Activitățile de lectură fac parte din proiectul „Lectura te face M.A.R.E” susținut de comunitatea locală la Timotion 2023.

A doua zi de Paște a fost sărbătorită și la Ionele de cei 64 de copii care au participat la activități educative non-formale. Acestea s-au desfășurat în parcul din sat, care a fost amenajat și colorat special pentru copii.

Activitățile au fost facilitate de următoarele cadre didactice din Asociația „Inițiativă în Educație”: Anna Maria Gal, Florentina Ivănescu și Bianca Boroș, precum și de voluntarii Maria Stoicuța și Miruna Beldiman. Activitatea a fost coordonată de Andrada Mazilu, fondatoarea asociației.

Surprizele nu s-au încheiat pentru cei mici. Copiii din Sânnicolau Mare au plecat acasă cu figurine pe care le pot picta, iar copiii din Otelec și Ionele au primit la finalul activităților un pachețel de Paște oferit de Primăria Otelec.

            „Îmi doresc să le ofer copiilor din Otelec și Ionele cât mai multe experiențe educaționale și culturale, să creăm evenimente cu tradiție în comunitatea noastră și să îi stimulez prin participarea la activități non-formale. Le mulțumesc copiilor că au dat curs invitației noastre și îi asigur că vom continua și cu alte activități similare!”, a încheiat Silvia Fechete, primar Otelec.

Comentarii

comentarii