Acasă Editorial Patrioţii români fac shopping în Ungaria

Patrioţii români fac shopping în Ungaria

863
DISTRIBUIȚI

De ani de zile, reportajele despre modul în care românii, mai ales bănăţenii, dar şi arădenii aleg să-şi facă târguielile în Ungaria au avut un ritm constant. Ceea ce este nou în peisajul vechi al comerţului individual din zona graniţei constă în mărirea numărului  de „şopişti” la unguri, în detrimentul  celor de acasă. În acest decor, aş vrea să detaliez doar câteva idei care ţin, negreşit, de specificul nostru. Orice cumperi, oricât cumperi, suma, la final, avantajează „tabela ungurească” de scoruri. La  acelaşi preţ, oamenii reuşesc să cumpere  mult mai mult decât la Timişoara sau la Arad. Ciudat, nu? În plină criză, „ei” ştiu mai bine decât noi să valorifice toate  resursele „mixului de marketing”, cum ar  spune specialiştii, în vreme ce la noi, metoda reducerilor   se aplică pe preţuri atât de mari, încât cei ce se lasă tentaţi ajung în situaţia ridicolă a ineficienţei. 

În plus, în  hipermarketuri  este mai bine să  te fereşti să întrebi vreun angajat despre calitatea sau compoziţia vreunui produs,  rişti să fii pus la colţ, să regreţi că ai „îndrăznit” să fii curios, Doamne fereşte! În Ungaria, la fiecare pas, politeţea şi bună-voinţa sunt ceva obişnuit. În plus, după o experienţă scurtă  peste graniţă, mai ai şi senzaţia unui confort psihic, venit după o plimbare scurtă, pe străzi fără praf, cu iarba verde,  cu  aerul mai curat, în care o campanie despre un oraş mai curat nu ar fi ridiculizată, cum se întâmplă pe plaiurile mioritice. Acest tablou succint are o componentă pragmatică. Ar trebui să ne întrebăm: cum funcţionează fibra patriotică  în cazul „şopingului” şi cred că răspunsul  ar fi aşa: românii nu judecă prin prisma nevoii de a ajuta comerţul propriu, afacerile româneşti, ţara (chiar dacă sună uşor patetic). NU! Chiar nu. Coreenii, rugaţi de guvern să ajute ţara, în plină criză, au donat, aproape la unison, bijuterii de familie pentru  trezoreria naţională. Nu s-au plâns şi nici nu au plâns după ele.  Poate ar face asta şi românii, dacă ar şti că bijuteriile, banii se duc unde este nevoia publică, nu cea selectivo-coruptă, nu la „băieţii şi fetele” care trebuie, ca să nu spun „care  este” şi au “succesuri”.  Nu ştiu dacă nu cumva sentimentul acela intim, de drag de ţara ta, cel care nu se discută, nu se dispută, dar nici nu se comercializează,  a fost lăsat pe  mâna  maneliştilor şi a subculturalilor din structurile statului, care  nici măcar nu ştiu ce să facă cu el. Până una alta,  anual, la graniţa  cu România,  în oraşele din Ungaria,  românii lasă peste  20 de milioane de euro, fără să mai punem în calcul cât lasă mai departe, la  Budapesta, la centre de distracţie,  băi termale şi altele.
Să mai spună cineva că românii şi  ungurii nu se înţeleg, Ce prostie! Totul este o joacă a crizei cu altă criză: cea  a comediei umane.

 

Comentarii

comentarii