Acasă Actualitate Patron din Timișoara, înregistrat înjurându-și o angajată ucraineană. Femeia spune că a...

Patron din Timișoara, înregistrat înjurându-și o angajată ucraineană. Femeia spune că a lucrat fără contract de muncă și nu și-a primit nici salariul

DISTRIBUIȚI

Un patron din Timișoara, Mircea Miclea, este acuzat că a angajat la firma sa, Deretic Stil SRL, fără acte, mai multe femei din Ucraina pe care le punea să lucreze pe șantier și, în ultima vreme, nici măcar nu le plătea. Acestea ar fi fost tratate urât de patron, însă de frică niciuna nu s-a plâns până acum. Patronul s-ar fi lăudat că, oricum, „are prieteni” la ITM și la „vamă” și că nu poate păți nimic. Uneia dintre femei, până la urmă, i s-a urât de tratamentul la care este supusă, astfel că a renunțat și și-a cerut banii restanți. Nu i-a primit și a ieșit scandal.

MP, femeia în cauză, a venit în România din Ucraina încă dinainte de începerea războiului din țara sa, însă o parte dintre colegele sale ar fi ajuns în Timișoara de abia după izbucnirea conflictului. Femeia a lucrat la aceeași firmă încă din luna ianuarie, crezând că va primi contract de muncă. Potrivit acesteia, și-ar fi primit banii aferenți primelor luni de muncă, însă nu și pe cei pentru luna iunie, pe care ar fi trebuit să îi ia pe 7 iulie. Cum mai avea de primit aproximativ 3.400 de lei, aceasta a tot insistat pe lângă șef. Până la urmă, sâmbătă, când patronul era plecat în Serbia, aceasta ar fi trebuit să ia legătura cu un alt angajat. Deși l-ar fi găsit pe acesta la domiciliu, bărbatul ar fi încercat să o evite, astfel că femeia a chemat poliția.

„Miercuri a primit mesaj (de la șef – n.r.) să meargă la Mădălin vineri să își ia banii. Vineri a vorbit cu Mădălin, i-a zis să meargă sâmbătă, că este la muncă. Am fost sâmbătă seară. A ieșit prietena lui, a spus că nu este acasă. Am revenit după vreo două ore. Mașina era în față. Ușa era deschisă, probabil gătea ceva, și l-am auzit. Femeia a intrat și a bătut la ușă. Mădălin i-a spus că nu mai are banii, că i-a luat înapoi Mircea (șeful, care era plecat din țară la acel moment – n.r.). (…) Duminică, ajunge Mircea în țară și o sună cu număr ascuns. Îi spun «ce poate să îți facă?», să răspundă și să înregistreze”, ne-a spus un prieten al femeii.

Câteva secvențe din înregistrarea amintită puteți asculta mai jos. Atenție limbaj licențios!

Femeia ne-a mai povestit ce sunt puse femeile să facă și cum și-a dat seama că nu va primi contract de muncă: „Suntem vreo 10 fete venite din Ucraina. Ne punea să cărăm saci de glet, de 25 – 30 de kilograme. Ne-a pus să lucrăm chiar la el la bloc. Avea un bloc cu două etaje, ne-a pus să gletuim, ne-a urcat pe schelă fără vreo vestă sau echipament de protecție. (…) Am vrut să merg să mă înscriu la un medic de familie. Acolo mi-a cerut adeverință de la lucru. I-am cerut lui Mircea. Mi-a spus «Ce adeverință? Nu am eu timp pentru voi. Pleacă altundeva dacă vrei adeverință»”.

Am luat legătura și cu Mircea Miclea, cel acuzat. Acesta neagă acuzațiile care i se aduc și spune că presupusele ilegalități se pot dovedi doar în urma unor investigații ale autorităților. Întrebat dacă a angajat fără acte femei din Ucraina la firma sa, acestea ne-a răspuns: „Credeți că dacă aș face așa ceva aș recunoaște? Să fim serioși. Oricum nu este cazul de așa ceva la mine”. În plus, acesta spune că și el „are înregistrări” cu femeia din Ucraina și prietenul său, însă nu vrea să le facă publice pentru că ar urma să le dea doar autorităților. Acesta insistă că, de fapt, el ar fi fost cel păgubit.

Despre scandalul de sâmbătă, reprezentanții IPJ Timiș ne-au explicat, pe scurt, că nu a fost aplicată nicio amendă, nefiind tulburată liniștea publică. Polițiștii i-ar fi mai fi recomandat femeii să depună plângere pentru banii pe care nu i-a primit. Reprezentanții IPJ Timiș vor reveni și cu alte detalii.

Femeia a suferit un atac de panică și este momentan în spital, acuzând probleme cardiovasculare. Până acum, nu a depus vreo plângere, însă ne-a spus că urmează să se adrese atât poliției, cât și Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș. Bărbatul care a însoțit-o, pe de altă parte, a depus o plângere pentru amenințările pe care le-ar fi primit.

Potrivit listafirme.ro, firma DERETIC STIL SRL este deținută de Miorica Miclea și are sediu pe str. Semicerc, nr. 16, camera 2. Domeniul principal de activitate al firmei l-ar reprezenta „alte activități de curățenie”. Pe anul 2021, firma a avut o cifră de afaceri de 2,7 milioane de lei și a înregistrat un profit de peste 800.000 de lei, având în medie opt angajați.

UPDATE: Polițiștii confirmă faptul că au primit plângerea și că urmează să efectueze cercetări cu privire la situație.

„Astăzi, la data de 18.07.2022, la secția 3 Urbană Timișoara a fost depusă o sesizare ce are ca obiect nemulțumirea unei femei de 36 de ani, privitoare la întârzierea de către angajator a plăților salariale, aceasta prestând activități în domeniul construcțiilor. În acest caz polițiștii efectuează verificări pentru a se stabili dacă se întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracțiuni și luarea măsurilor legale care se impun”, precizează reprezentanții IPJ Timiș.

UPDATE 2: Directorul ITM Timișoara, Pavel Kașai, ne-a confirmat faptul că miercuri, 20 iulie, a fost depusă și o plângere în acest caz. Patronul va primi amenda maximă pentru hărțuire, 20.000 de lei, și se vor face cercetări și pentru muncă „la negru”. Firma Deretic Stil SRL mai fusese amendată anterior pentru aceeași ilegalitate.

Comentarii

comentarii