Acasă Actualitate Patronii de terase, somaţi să-şi plătească datoriile

Patronii de terase, somaţi să-şi plătească datoriile

DISTRIBUIȚI
altPiaţa Unirii şi Piaţa Victoriei din Timişoara este cunoscută şi pentru numeroasele terase care, în zilele toride, le permit timişorenilor să se adăpostească şi să se mai răcorească. Problema este că dintre cele 35 de terase existente în cele două pieţe, doar 17 sunt cu plata la zi a taxelor către bugetul local. 150.000 de lei este totalul datorat de patronii teraselor pentru ocuparea domeniului public în primul semestru al anului.

 Serviciul publicitate şi comerţ din cadrul Primăriei Timişoara avertizează societăţile comerciale că neplata restanţelor atrage ridicarea teraselor. „Proprietarii teraselor din Piaţa Victoriei şi Piaţa Unirii, care au datorii la bugetul local, trebuie să se prezinte la sediul Primăriei Municipiului Timişoara, bd. C.D. Loga nr.1, camera 8, până luni, 13 iulie 2009, pentru a prezenta dovada achitării taxelor cuvenite primului semestru al acestui an, până la data de 30 iunie 2009. Cei care nu vor putea prezenta această dovadă, sunt anunţaţi de pe acum că de marţi, 14 iulie 2007, le vor fi ridicate terasele pe care le au amplasate în Piaţa Victoriei şi Piaţa Unirii”, transmit reprezentanţii primăriei.
 
              
 

Comentarii

comentarii