Acasă Eveniment Patru bărbați cu vârste între 20 și 53 de ani, prinși cu...

Patru bărbați cu vârste între 20 și 53 de ani, prinși cu substanțe interzise asupra lor de polițiștii locali din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Duminică, 18 septembrie, în jurul orei 14, patru bărbați au fost opriți de polițiștii locali din Timișoara pe bulevardul General Ion Dragalina, după ce au început să aibă un comportament suspect. Unul dintre aceștia a și aruncat pe jos resturile unei țigarete. Ulterior, acesta a recunoscut că era vorba despre substanțe interzise.

„Polițiștii locali aflați în patrulare în cursul zilei de ieri, în jurul orei 14, au observat pe Bdul General Dragalina, în fața unui hostel din zonă, un grup de patru persoane care, la observarea patrulei, au devenit agitate, având un comportament suspect. De altfel, unul dintre cei patru a aruncat precipitat pe jos resturile unei țigarete. Polițiștii locali au trecut la identificarea acestora, stabilind că au vârste de 28, 29, 20 și 53 de ani și sunt din Vinga-Arad și Timișoara. Tânărul de 29 de ani care a aruncat resturile de țigară pe jos a recunoscut că este vorba de substanțe din categoria celor cu proprietăți psihoactive și că le cumpărase cu puțin timp înainte de la un necunoscut, de pe strada Pop de Băsești”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Cu câteva zile înainte, un alt timișorean de 54 de ani a fost observat de polițiștii locali la intersecția străzilor 16 Decembrie 1989 cu Alexandru Odobescu, încercând să scape de un pachet în care avea țigări confecționate artizanal, care conțineau substanțe interzise.  

„În ambele situații, polițiștii locali au întocmit documentele pentru predarea substanțelor și preluarea cazurilor de către polițiștii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate Timișoara în vederea continuării cercetărilor conform legislației privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri”, mai precizează reprezentanții instituției.

Comentarii

comentarii