Acasă Eveniment Patru bărbați din Sri Lanka, dați jos din taxi de polițiștii de...

Patru bărbați din Sri Lanka, dați jos din taxi de polițiștii de frontieră

DISTRIBUIȚI

În data de 29 ianuarie, poliţiştii de frontieră din Sânnicolau Mare au oprit un taxi, la ieşirea din localitatea de frontieră Cheglevici, la aproximativ 200 de metri de frontieră. La volan se afla un cetăţean român, dar mai surprinzătoare a fost depistarea celor patru pasageri, cetățeni străini. Având suspiciuni cu privire la scopul prezenţei acestora în zonă, polițiștii i-au condus la sediu.

„În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că pasagerii sunt patru bărbaţi din Sri Lanka, solicitanţi de azil pe teritoriul României, cu vârste cuprinse între 21 şi 44 de ani. Aceştia au declarat că au luat un taxi din Bucureşti până la frontiera cu Ungaria şi că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, cu scopul de a ajunge în Italia”, trasmit reprezentanții I.T.P.F. Timișoara.

Cei patru srilankezi vor fi cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Între timp, aceștia vor fi preluați de Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara.

Polițiștii de frontieră au și o recomandare pentru cetățeni: „Să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non-stop, 021.9590”.

Comentarii

comentarii