Acasă Eveniment Patru migranți algerieni, prinși fără documente de polițiștii locali în centrul Timișoarei

Patru migranți algerieni, prinși fără documente de polițiștii locali în centrul Timișoarei

DISTRIBUIȚI

În această dimineață, în jurul orei 05.00, un grup de patru migranți a fost oprit de polițiștii locali, pe str. Regele Ferdinand I, lângă Parcul A. Scudier. „Comunitarii” i-au controlat pe aceștia, după ce, la vederea patrulei, au devenit agitați. În ultimul an, polițiștii locali au mai depistat pe străzile orașului cetățeni din Somalia, Irak, Siria, Afganistan și Bangladesh.

Trecând la legitimarea celor în cauză, oamenii legii au constatat că aceștia nu dețineau documente. În cele din urmă, s-a aflat că cei patru au vârste cuprinse între 22 și 34 de ani, sunt din Algeria și au intrat ilegal în România.

„Persoanele depistate au fost predate pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei către Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Comentarii

comentarii