Acasă Actualitate Paul Neagu, antrenor al lotului naţional de bob şi sanie, anchetat după...

Paul Neagu, antrenor al lotului naţional de bob şi sanie, anchetat după ce a obligat mai multe sportive să se prostitueze, la patru ani după dezvăluirile ZdV

DISTRIBUIȚI

În urmă cu patru ani. Ziua de Vest scria despre Ioana Gheorghe, o sportivă de valoare din Timișoara, care și-a acuzat antrenorul de hărțuire sexuală și proxenetism. Ioana Gheorghe a dezvăluit publicației Ziua de Vest cum antrenorul Paul Neagu ar fi abuzat de fetele pe care le pregătea. Declarația sportivei a fost însoțită de copii după mesajele revoltătoare primite de la antrenor. Toată povestea a fost trimisă și Comitetului Olimpic și Sportiv Român și Federației Române de Bob și Sanie, sportiva depunând și o plângere penală împotriva antrenorului.

”Mi-a trimis un mesaj pe WhatsApp, în care mi-a spus că fetele au plecat la băieți și m-a întrebat dacă putem să discutăm puțin. A văzut mesajul după zece minute și în nici 12, în total, a fost la mine în cameră. Eram în lenjerie intimă, numai ce ieșisem de la duș. A intrat peste mine în cameră, nici nu l-am văzut la început, pentru că ascultam muzică în căști. Când l-am văzut, eram la mine la pat. Mi-a smuls telefonul din mână. În momentul în care i-am spus să îmi dea telefonul înapoi, că nu are niciun drept să îl ia, s-a repezit”, ne-a povestit, în 2020, Ioana Gheorghe.

După scandalul iscat de dezvăluirile timișorencei, Federația Română de Bob și Sanie (FRBS) a avut însă o reacție revoltătoare. Secretarul general al federației, Florin Țicu, bun prieten cu antrenorul agresiv, a declarat că nu este convins că mărturisirile Ioanei Gheorghe au legătură cu realitatea, spunând că sportiva are ”imaginație bogată”.

Astăzi, 9 octombrie 2024, aflăm că antrenorul lotului național de bob și sanie al României, Paul Neagu, este acuzat de procurorii DIICOT că ar fi recrutat trei sportive, “prin abuz de autoritate”, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției.

Neaga este acuzat de trafic de persoane în formă continuată, complicitate la trafic de persoane în formă continuată și influențarea declarațiilor. În acest dosar au fost efectuate două 2 percheziții domiciliare pe raza municipiului Constanța.

Potrivit procurorilor, “în perioada 2013 – 2019, suspectul, în calitate de antrenor al unui lot național feminin de sporturi de iarnă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a recrutat trei persoane vătămate, prin abuz de autoritate și inducere în eroare, cu privire la obținerea unor perfomanțe sportive interne și internaționale, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției”.

În acest dosar este anchetat și Nassar Ghaleb, cetățean roman de naționalitate libaneză și patronul patronul restaurantului libanez din Constanța Byblos, care, “în perioada 2013-2019,  i-a acordat ajutor autorului faptelor, prin punerea la dispoziție, cu titlu gratuit, a unor spații de cazare pe care le deținea, sportivelor lotului național, impunând ulterior cheltuieli fictive de cazare și masa, a efectuat plăți reprezentând  sponsorizări, fiind principalul beneficiar al serviciilor sexuale la prestarea cărora au fost obligate victimele”.

Potrivit unor surse judiciare, antrenorul nu a fost găsit deocamdată iar cetățeanul libanez se află în prezent la DIICOT București.

Suspectul le-a adăpostit pe victime în incinta sediului social aparținând unui centru sportiv situat în Municipiul Constanţa, și le-a transportat în țară și în străinătate, respectiv în mai multe locații din municipiul Constanța precum și pe teritoriul Germaniei, Principatului Monaco și Letoniei.

Profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, de atașamentul emoțional și ulterior de starea de sănătate psihică precară, suspectul le-a  constrâns fizic și moral să întrețină acte sexuale cu persoane de sex masculin, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale, sub forma unor sponsorizări oferite lotului național feminin de sporturi de iarnă.

În data de 04.05.2023, în scopul determinării uneia dintre persoanele vătămate să își retragă ori să își schimbe declarațiile pe care le-a dat în prezenta cauză, suspectul a abordat victima prin intermediul unei aplicații mobile și i-a transmis un document care conținea un text redactat, pe care urma să îl autentifice în fața unui notar public, pentru a contrazice cele declarate de către victimă.

În data de 08.05.2023 suspectul a însoțit-o pe victimă la un birou notarial de pe raza municipiului Constanța, în vederea autentificării înscrisului sus-menționat, document care, ulterior, a și fost depus la dosarul cauzei de către persoana vătămată, prin intermediul serviciilor poștale.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, Paul Neagu “a avut ca scop consolidarea relațiilor de prietenie cu persoane influente, cu resurse financiare considerabile, acesta inițiind contacte cu oameni de afaceri și persoane publice cu influență, cunoscute în România și în municipiul Constanța”.

“Astfel, suspectul a identificat, într-o manieră calificată, vulnerabilitatea fiecărei sportive, adaptându-și metodele de manipulare la nevoile fiecăreia, pentru a le exploata sexual cu scopul de a-și satisface dorințele sexuale sau ale oamenilor de afaceri din anturajul său și pentru a câștiga o formă de respect sau de apreciere din partea acestora.

În fapt, sumele de bani provenite din decontările frauduloase reprezentau o recompensă pentru serviciile sexuale oferite acestuia și persoanelor din anturajul său și o modalitate de a le menține în starea de dependență emoțională, în scopul exploatării sexuale”, se arată în comunicat.

Nu putem decât să ne întrebăm ce au făcut autoritățile din 2020 și până acum? De ce cazul sportivei din Timișoara nu a fost anchetat, și ce măsuri se vor lua împotriva lui Florin Țicu, secretarul general al Federație Română de Bob și Sanie (FRBS) care știa, de cel puțin patru ani despre aceste fapte reprobabile?

Comentarii

comentarii