Acasă Politica PC Caraș-Severin, în sprijinul mamelor

PC Caraș-Severin, în sprijinul mamelor

379
DISTRIBUIȚI

Ioan Țundrea, preşedintele filialei judeţene Caraş-Severin a Partidului Conservator, afirmă că formațiunea din care face parte va participa la alegerile locale din 2012 fără sprijinul altui partid. De asemenea, acţiunile demarate, cu privire la neimpozitarea pensiilor vor continua cu interpelări în Parlament. Ioan Ţundrea mai  informează  cărăşenii  despre faptul că Partidul Conservator se împotriveşte modificării indemnizaţiilor de maternitate actuale, atât din punct de vedere al diminuării perioadei de acordare a acestora, cât şi faţă de diminuarea cuantumului indemnizaţii.
Conservatorii au decis să apere în instanţă drepturile acestor mame şi să le reprezinte. Pentru a putea să pună în aplicare mai uşor acest sprijin acordat mamelor PC a încheiat un protocol cu Asociaţia M.A.M.E. În opinia conservatorilor, dar şi a Asociaţiei M.A.M.E acest protocol nu se limitează doar la reprezentarea gratuită a mamelor în instanţă.
„Partidul Conservator asigură reprezentarea în instanţă a mamelor afectate de eventualele măsuri abuzive ale autorităţilor statului şi promovarea de proiecte legislative care să reglementeze şi să îmbunătăţească statutul mamei şi protecţia copilului în România. Protocolul este încheiat pentru o perioadă de doi ani şi poate fi prelungit printr-un act adiţional”, spune Ţundrea. Acesta mai mulţumeşte  celor  42 de mămici din judeţul Caraş-Severin care au solicitat până acum asistenţă juridică.
 

Comentarii

comentarii