Acasă Editorial PDL–iștii peste voi!

PDL–iștii peste voi!

DISTRIBUIȚI

lia”PDL- iștii peste voi” înseamnă un lucru mult mai simplu decât ”PDL- iștii peste noi!”. Reacția presei la menținerea unui anume Dorin Cândea (chiar este un nimeni, hai să nu ne speriem prea tare!)  în preajma liderilor PSD este un foarte bun semnal asupra faptului că presa nu tace, nici nu trebuie să tacă, altfel nu ar mai fi câine de pază al democrației, în fața tentativelor de manipulare a atenției publice. Or, atenția publică devine sensibilă prin modul în care atenționarea mass–media are loc, nu-i așa? Exemplul local al menținerii acestui Cândea în preajma unor lideri PSD este semnul de ”luptă” al Satanei, care prin oamenii lui își pune amprenta pe oamenii pe care am vrea să-i asimilăm cu viitorul. Traseismul, clar, trebuie oprit și pentru asta va fi nevoie de o lege. Cândea este exemplul tipic al personajului Dinu Păturică, individul care, prin orice căi, se zbate să parvină la un loc călduț, unul din preajma puterii, fie ea locală, regională sau națională. Vigilența  liderilor scade atunci când acești ”nimuruci” se salvează prin folosirea excesivă a salivei, a privirii, a mâinilor unsuroase care  se freacă mereu la lumina lămpii, doar-doar capătă și ei puțină lumină… Exemplele sunt multe, prea multe. Există personaje politice exemplare, care pleacă de la câte un partid, oricât au fost de fidele partidului respectiv, pentru că sunt supuse unor umilințe nesfârșite sau pentru că dictatura puterii le atinge  personalitatea și eul superior sau trebuie, ca și la curtea Angliei secolului 16, să salveze țara, dar aceștia nu sunt din categoria  lingăilor. Să fie clar! Ei sunt din categoria eroilor! Ei sunt cei care au descoperit la vreme nebunia unui rege sau a unui împărat! Dar nu e acela Cândea, el este doar un mic vampir local, care ar mai suge de la putere, orice!
Dați-l naibii afară, până nu vă face prea tare de rușine! La ce știință s-o fi pricepând  un trepăduș, specialist în mașini furate?
USL câștiga oricum alegerile, și fără unul ca el, un biet laș cu obiceiuri  de țucător de mâini!

Comentarii

comentarii