Acasă Actualitate Pe 22 mai, „The Distinguished Gentleman’s Ride” revine la Timișoara cu a...

Pe 22 mai, „The Distinguished Gentleman’s Ride” revine la Timișoara cu a cincea ediție

DISTRIBUIȚI

A cincea ediție de la Timișoara a evenimentului „The Distinguished Gentleman’s Ride” se va desfășura pe 22 mai 2022. Evenimentul – parțial paradă a motocicletelor clasice, parțial acțiune caritabilă – a fost înființat în 2012, în Sydney (Australia) de Mark Hawwa. La nivel mondial, sunt înregistrate 340.000 de participanți din 115 orașe. La Timișoara, în anii precedenți, s-au adunat 325. Și anul acesta, ca și în anii precedenți, participanții se vor întâlni în Piața Unirii, în fața Domului Catolic, începând cu ora 14.30.

Până acum, evenimentele DGR au strâns peste 32 milioane de dolari, bani care au fost folosiți pentru conștientizarea cancerului de prostată și a bolilor mentale ale bărbaților, care duc anual la moartea unui milion de persoane. Pentru 2022 ținta este de a colecta 6 milioane de dolari la nivel mondial. La Timișoara, în primele patru ediții au fost strânși 26.423 de euro.

„Dacă aveți o motocicletă clasică, de epocă sau retro personalizată și doriți să participați la evenimentul din Timișoara sau să faceți o donație, accesați gentlemansride.com, iar solicitările pentru clarificări le adresați la dgr.timisoara@gmail.com. Astfel, vă veți alătura celor 340.000 de participanți înregistrați la nivel mondial din peste 115 orase, și celor peste 2 miliarde de persoane care urmăresc acest eveniment sau fac donații”, transmite Ciprian Micu, organizatorul evenimentului DGR de la Timișoara.

Sursa de inspirație pentru Distinguished Gentlemen’s Ride a fost o fotografie a personajului principal din serialul Mad Men – Don Draper – pe o motocicleta clasică, purtând cel mai elegant costum al său. Inițiatorul mișcării, Mark Hawwa, a decis că o cursă tematică ar fi o modalitate excelentă de a combate stereotipul foarte des întâlnit al bărbaților pe motociclete. Partenerii globali ai acestui eveniment sunt The Movember FoundationTriumph Motorcycles și Belstaff.

Comentarii

comentarii