Acasă Actualitate Deptatul PNL Horia Cristian îşi continuă protestul în faţa sediului PD-L Timiş

Deptatul PNL Horia Cristian îşi continuă protestul în faţa sediului PD-L Timiş

DISTRIBUIȚI

Pe aici nu se trece!

Deptatul PNL Horia Cristian a protestat  joi, 25 noiembrie, în faţa sediului PD-L Timiş. Motivul: unul cât se poate de simplu – parlamentarul este revoltat de modul abuziv în care Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, aplică legea în Parlamentul României. Cristian a arborat un banner, pe care scria 80 egal 170, aluzie la frauda voturilor la Legea pensiilor, care a trecut de Parlamentul României. Deputatul timişean spune că la votarea acestei legi a fost un furt pe faţă. “ În 15 septembrie, opoziţia a părăsit sala, revoltată de modul abuziv în care Roberta Alma Anastase conducea şedinţa de vot, după ce a „stricat” sistemul de vot electronic. În absenţa opoziţiei, PD-L a votat “prin ridicarea de mână” şi, la votul final, a anunţat 170 de voturi „PENTRU”, în timp ce în sală erau doar 80 de deputaţi. În opinia noastră, această fraudă este inadmisibilă şi solicităm demisia Robertei Alma Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Până când PD-L nu o retrage pe domnişoara Anastase din această funcţie, deputaţii PNL vor protesta public, pe toate căile legale şi ne vom retrage de la toate şedinţele de plen prezidate de Roberta Anastase”, spune deputatul PNL Horia Cristian.

Portocalii au blocat trotuarul din faţa sediului PD-L

Mai mulţi membri ai PD-L Timiş şi-au parcat intenţionat autoturismele proprii pe trotuarul din faţa sediului, pentru a-i împiedica pe trecători să dea ochii cu deputatul care protesta în faţa sediului PD-L Timiş. Aşa se face că democrat-liberalii au parcat 4 autoturisme pentru ca prin zona respectivă să nu se poată trece. Acest lucru nu l-a deranjat prea tare pe Horia Cristian- care spune că va face un protest în fiecare săptămână- până ce Roberta Anastase nu va fi schimbată din funcţia pe care o deţine în acest moment.

Comentarii

comentarii