Acasă Actualitate Pe lângă parcarea din zona centrală, CJT a primit și restul clădirii...

Pe lângă parcarea din zona centrală, CJT a primit și restul clădirii de pe strada Franz Liszt, după negocierile cu Primăria Timișoara

DISTRIBUIȚI

Luni, 10 octombrie, Primăria Timișoara anunța că s-a ajuns la o înțelegere cu Consiliul Județean Timiș pentru în privința parcării supraetajate pe care instituția din urmă vrea să o ridice în apropiere de Opera Națională. În schimb, municipalitatea va primi un teren destul de larg în afara orașului, unde să fie amenajată o pepinieră a societății Horticultura SA. Viceprimarul liberal Cosmin Tabără, cel care a reprezentat primăria în comisia de negociere, comentează și el „încheierea războiului de 30 de ani pentru parcare”.

Acesta amintește că aceeași comisie este aproape să rezolve și o altă problemă. Cea a clădirii de pe strada Franz Liszt, în care funcționează DGASPC Timiș. Aceasta va reveni în totalitate Consiliului Județean, după ce primăria va renunța la partea sa. Astfel, instituția condusă în prezent de Alin Nica va putea să facă investițiile pe care le avea planificate aici.

Iată explicațiile lui Tabără:

„Războiul de 30 de ani pentru parcare se încheie! În cadrul Comisiei de negociere mixte, compusă din reprezentanți ai Primăriei Municipiului Timișoara și ai Consiliului Județean Timiș, s-a dezbătut atât situația imobilului situat pe str. Sf. Ioan din Timișoara, vis-a-vis de Hotelul Timișoara, dar și a imobilului situat pe str. Franz Liszt.

Prima situație a generat cele mai multe discuții contradictorii, unele fără argumente, pentru construcția de către Consiliul Județean a unei parcări supraetajate. După ani de tergiversări inutile, situația este pe cale de a fi rezolvată: terenul deținut de Primărie, în suprafață de 580 mp, va fi trecut în patrimoniul CJT, urmând a se face unificarea parcelei cu cea deținută de către CJT, în suprafață de aproximativ 5.000 mp. CJT s-a angajat să propună Primăriei un teren, în imediata apropiere de Timișoara, unde PMT să poată dezvolta alte proiecte, unul dintre ele fiind legat de SC Horticola SA. E bine că într-un final s-a înțeles necesitatea acestui spațiu, de a-l pune la dispoziția cetățenilor.

Referitor la al doilea caz, pe str. Franz Liszt, PMT și CJT sunt coproprietari. Primăria deține subsolul, parterul, etajele 1 și 2, iar CJT deținea etajele 3, 4 și două mansarde. Terenul este deținut de către Primărie și are o suprafață de 1.116 mp. În 2019, Primăria a dat clădirea în administrarea CJT pentru desfășurarea activității unor servicii ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului. Despre această clădire s-a vorbit mai mult anul trecut, când Timișoara a trecut prin problema migranților. Aceștia au fost carantinați atunci și în clădirea de pe str. Franz Liszt.

CJT dorea să facă investiții în această clădire, dar, atâta timp cât exista această formă de coproprietate, investițiile nu se puteau face. Prin trecerea în totalitate a imobilului în proprietatea CJT, administrația județeană poate face investiția și își poate desfășura activitatea. Și terenul aferent imobilului va fi dat în proprietatea CJT, Primăria Timișoara urmând să dezmembreze suprafața necesară pentru accesul la imobilul deținut în imediata apropiere.

Comisia aceasta de negociere cu CJT are drept scop reglementarea situaților juridice a mai multor imobile deținute în coproprietate sau unde proprietarul clădirii nu este și proprietarul terenului, raportat la cele două instituții. În cadrul acestei comisii, cu ceva timp în urmă, am reglementat situația juridică de la Aerodromul Cioca, unde CJT a început deja un proiect major de amenajare a unei infrastructuri utile comunității, dar și situația juridica de la Bastionul Theresia, unde tot așa, de zeci de ani, problema trena fără rezolvare.

Sunt genul de persoană care urăște sintagma «nu se poate» și sunt convins că în administrație se pot găsi rezolvări la orice problemă atâta timp cât vrei și cât îți dorești. Este nevoie de voință, asumare și dialog”.

Comentarii

comentarii