Acasă Actualitate Peek & Cloppenburg deschide un flagship store în proiectul mixt Iulius Town...

Peek & Cloppenburg deschide un flagship store în proiectul mixt Iulius Town Timişoara

DISTRIBUIȚI

Portofoliul de branduri de modă premium din Timişoara al companiei IULIUS va fi completat de un nou retailer de top. Anul acesta, Peek & Cloppenburg va deschide un flagship store în ansamblul Iulius Town Timişoara (denumit anterior Openville), primul proiect mixt din vestul țării, care integrează actualul Iulius Mall.

Iulius Town este dezvoltat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe şi reprezintă cea mai mare investiție în real estate din regiune, în valoare de peste 220 milioane de euro. Prima sa etapă de dezvoltare se află în curs de finalizare şi va include cea mai mare zonă de retail din afara Bucureştiului, de aproximativ 120.000 mp.

„Ne face plăcere să anunțăm parteneriatul cu celebrul lanț de magazine Peek & Cloppenburg, un brand apreciat de români, care intră în premieră în rețeaua IULIUS. Prezența sa în ansamblul multifuncţional Iulius Town Timișoara va adăuga, cu siguranță, valoare mixului de retail de care clienții se vor bucura în noul nostru proiect. Acest parteneriat confirmă preocuparea noastră permanentă de a facilita accesul la branduri cu renume la nivel internaţional. O scurtă privire asupra istoriei impresionante a Peek & Cloppenburg spune totul despre valoarea, pasiunea și dedicarea brandului. Avem convingerea că acesta este începutul unei colaborări puternice şi de durată”, a declarat Oana Diaconescu, Head of Leasing al companiei IULIUS.

Magazinul Peek & Cloppenburg din Iulius Town Timişoara va fi un flagship store regional. Acesta va avea un spațiu comercial cu o suprafață de aproximativ 3.600 mp, dispusă pe două niveluri din noul corp de clădire ce formează aripa de extindere a Iulius Mall.

Fondat între anii 1900-1901 în Germania, Peek & Cloppenburg este unul dintre cei mai apreciați retaileri de modă din Europa, cu o rețea de peste 140 de magazine, în țări precum: Germania, Austria, Olanda, Belgia, Elveția, Slovacia, Polonia, Ungaria și Țările Baltice. În România, retailerul este deja prezent cu șase magazine.

Datorită prezenței Peek & Cloppenburg în România, retailerul de modă este foarte conștient de cererea crescută pentru modă de înaltă calitate din această țară. „Întrezărim un potenţial puternic în viitor pe această piață, așadar a fost firesc să ne intensificăm activitățile aici”, a declarat Paul Pörtner, Director de Retail Management la Peek & Cloppenburg. „Suntem foarte încântați că ne-am dezvoltat cu succes încă de la începutul activității noastre în România și suntem nerăbdători să ne inaugurăm noul magazin în Iulius Town Timişoara. Suntem siguri că gama noastră ultra-variată de produse va îmbogăți proiectul mixt al companiei IULIUS”.

Comentarii

comentarii