Acasă Eveniment Pensionar din Timişoara cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Pensionar din Timişoara cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

DISTRIBUIȚI

Bărbatul de 70 de ani din Timişoara, care a fugit sâmbătă noaptea din UPU a Spitalului Municipal, ne mai aşteptând rezultatul probelor recoltate pentru a se stabili dacă are coronavirus, s-a ales cu dosar penal întocmit de poliţişti, iar luni a fost înregistrat de Parchetul Judecătoriei Timişoara.

“În data de 4 aprilie, în jurul orei 04.20, după ce unui bărbat i-au fost recoltate probe biologice de către personalul medical din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Timişoara, în vederea testării privind infectarea cu SARS CoV 2, acesta prezentând simptome specifice bolii Covid – 19, şi până la sosirea rezultatului pozitiv (16.50), bărbatul a părăsit unitatea spitalicească fără acordul personalului medical, venind la locuinţa sa din Timişoara, unde şi-a închis toate cele trei telefoane de contact şi a refuzat deschiderea uşii de acces, urmărind astfel să se sustragă măsurilor medicale necesare împiedicării răspândirii virusului”, spune Parchetul Judecătoriei Timişoara.

Activităţile efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au ca scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale precum şi a principiului prezumţiei de nevinovăţie.

Comentarii

comentarii