Acasă Actualitate Pentru a face economii la bugetul primăriei, Bolojan a condus de la...

Pentru a face economii la bugetul primăriei, Bolojan a condus de la Oradea la Timişoara, pentru a lua avionul spre București: „Din Oradea m-ar fi costat 1.050 lei”

721
DISTRIBUIȚI

În urma polemicii declanşate de comunicatele preşedintelui Consiliului de administraţie al Aeroportului Oradea şi al companiei Tarom, primarul Ilie Bolojan a mers, marţi seară, la volanul maşinii, la Timişoara, de unde a luat avionul spre Bucureşti.

“De la Oradea nu mai erau bilete. Înainte de a pleca, astăzi am sunat, pe la ora 16.45, să văd dacă nu cumva s-a eliberat vreun loc şi mi s-a spus că au un singur loc. Biletul m-ar fi costat 1.050 lei, numai dus”, a declarat edilul, considerând preţul unul nefiresc de mare. “Eu pot să zbor din Oradea, indiferent de preţ, că plăteşte Primăria, dar parcă totuşi nu e în regulă”, a spus Bolojan.

Primarul a mai semnalat un lucru nefiresc, care influenţează costurile biletelor companiei aeriene naţionale, rămasă singur operator pe Aeroportul din Oradea. Potrivit spuselor lui Bolojan, dacă înainte Tarom folosea avioane permanent ATR cu 72 de locuri, acestea au fost înlocuite în relaţie cu Oradea cu ATR-uri mai mici, de 42 de locuri, care se dovedesc insuficiente, doar în 3 zile pe săptămână, dimineaţa, fiind programate aeronave mai mari.

Bolojan susţine în că preţurile mari ale biletelor de avion vor descuraja turiştii să vină în Oradea, fiindcă “de banii ăia, un turist poate merge la Cluj sau Timişoara şi se şi cazează şi mănâncă”. “O conducere responsabilă a Aeroportului ar avea discuţii cu operatorul aerian şi ar cere aeronave mai mari. E doar o problemă de organizare şi de negocieri dintre Aeroportul Oradea şi Tarom”, a concluzionat Bolojan.

Sursa: bihoreanul.ro

Comentarii

comentarii