Acasă Administraţie Pentru cine se înfiinţează noua „Direcţie” socială a PMT? Peste 200 de...

Pentru cine se înfiinţează noua „Direcţie” socială a PMT? Peste 200 de persoane, în preaviz. Primarul Nicolae Robu amenințat cu procese

DISTRIBUIȚI

primaria timisoara1Mari nemulţumiri şi ameninţări cu procese bat la uşa primarului Nicolae Robu, după ce acesta a reuşit să treacă în plenul de marţi proiectul de hotărâre prin care cinci entităţi ale sectorului social au fost desfiinţate, pentru a se crea una nouă. Care, cred cei afectaţi, va avea şi un şef. Al cărui nume încă nu se cunoaşte.

Angajaţii serviciului şi sindicatul sunt extrem de nemulţumiţi.

„A fost o lipsă totală de transparenţă a întregii proceduri, din partea domnului primar. De marţi, practic, municipiul Timişoara nu mai are servicii sociale”, spune Tiberiu Negrei, liderul sindicaliştilor din PMT.

Astfel, cei peste 200 de angajaţi vizaţi sunt în preaviz pentru 30 de zile, iar noua instituţie socială care se va crea va trebui să reia toate acreditările de la zero, se vor organiza concursuri de ocupare a posturilor, la care pot participa şi persoane din afara primăriei şi nimeni nu le poate garanta salariaţilor că vor mai prinde un post pe Bd. Loga nr. 1.

Sindicatul a propus o fuziune a serviciilor prin absorbţie, ceea ce ar fi evitat dezastrul, dar primarul Nicolae Robu nu a ţinut cont, susţinând că nimeni nu va avea de suferit.

La şedinţa de plen de marţi, adoptarea proiectului de comasare a structurilor ce au ca obiect de activitate partea socială a Primăriei Timişoara a fost cu scandal, primarul nu a cedat, iar proiectul a trecut „la mustaţă”, cu 14 voturi.

„Cred că este momentul să votăm şi să încetăm cu aceste discuţii care sunt o consecinţă a faptului că unii nu înţeleg să se detaşeze de interesele lor personale. (…). Cei îndrituiţi să dea avize s-au pronunţat. Nu exista nimeni peste ANFP (Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici) în termeni de avizare. De la juriştii din primărie există aviz, de la secretar există, de la ANFP există aviz, restul sunt discuţii sterile”, a spus Robu în plen.

Tiberiu Negrei susţine că proiectul nu este legal, pentru că ANFP nu a dat aviz pentru desfiinţarea vreuneia dintre structuri şi anunţă că va ataca în instanţă, dacă vor ajunge pe drumuri angajaţi de la serviciile sociale ale primăriei.

Comentarii

comentarii